|
|
|
|
|
marži, 27 februarie 2007 |
|
LEGE nr.128 din 12 iulie 1997 privind Statutul personalului didactic
 |
| Textul actului publicat īn M.Of. nr. 158/16 iul. 1997 |
 |
Parlamentul Romāniei adoptă prezenta lege. TITLUL I Dispoziţii generale Art. 1.
- Prevederile prezentului statut se aplică personalului didactic de
predare, didactic auxiliar şi de conducere din īntregul sistem de
īnvăţămānt de stat şi particular, personalului didactic care
īndeplineşte funcţii de īndrumare şi de control, precum şi celorlalte
categorii de personal didactic, nominalizate īn statut. Art. 2. - Prezenta lege reglementează: a)
funcţiile, competenţele, responsabilităţile, drepturile şi obligaţiile
specifice personalului didactic şi didactic auxiliar, precum şi ale
celui de conducere, de īndrumare şi de control; b)
condiţiile şi modalităţile de ocupare a posturilor şi funcţiilor
didactice, didactice auxiliare, a funcţiilor de conducere, de īndrumare
şi de control, precum şi condiţiile şi modalităţile de eliberare din
aceste posturi şi funcţii, de īncetare a activităţii şi de pensionare a
personalului didactic şi didactic auxiliar; c) sistemul de perfecţionare şi de evaluare; d) criteriile de normare şi de salarizare, de acordare a distincţiilor şi a premiilor, de aplicare a sancţiunilor. Art. 3. - (1) Personalul didactic cuprinde persoanele din sistemul de īnvăţămānt responsabile cu instrucţia şi educaţia. (2)
Din personalul didactic pot face parte persoanele care īndeplinesc
condiţiile de studii prevăzute de lege, care au capacitatea de
exercitare deplină a drepturilor, o conduită morală conformă
deontologiei profesionale şi sunt apte din punct de vedere medical
pentru īndeplinirea funcţiei. Art. 4.
- (1) Īncadrarea şi menţinerea īntr-o funcţie didactică sau didactică
auxiliară, precum şi īntr-o funcţie de conducere, de īndrumare şi de
control sunt condiţionate de prezentarea unui certificat medical,
eliberat pe un formular specific elaborat de Ministerul Īnvăţămāntului
īmpreună cu Ministerul Sănătăţii. Incompatibilităţile de ordin medical
cu funcţia didactică sunt stabilite prin protocol īntre cele două
ministere menţionate. (2)
Nu pot ocupa posturile menţionate la alin. (1) persoanele lipsite de
acest drept, pe durata stabilită printr-o hotărāre judecătorească
definitivă de condamnare penală. (3)
Īn situaţii de inaptitudine profesională de natură
psihocomportamentală, conducerea unităţii sau a instituţiei de
īnvăţămānt poate solicita, cu acordul consiliului profesoral sau al
consiliului facultăţii, un nou examen medical complet. Aceeaşi
prevedere se aplică, īn mod similar, funcţiilor de conducere, de
īndrumare şi de control, precum şi personalului din unităţile conexe
īnvăţămāntului. (4)
Nu pot ocupa posturile didactice, de conducere sau de īndrumare şi de
control īn īnvăţămānt persoanele care desfăşoară activităţi
incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, cum sunt: a) prestarea de către cadrul didactic a oricărei activităţi comerciale īn incinta unităţii de īnvăţămānt sau īn zona limitrofă; b) comerţul cu materiale obscene sau pornografice scrise, audio sau vizuale; c)
practicarea, īn public, a unor activităţi cu componenţă lubrică sau
altele care implică exhibarea, īn manieră obscenă, a corpului. (5)
Personalul didactic, didactic auxiliar, de īndrumare, de conducere şi
de control, care se consideră nedreptăţit, poate solicita o expertiză a
capacităţii de muncă. TITLUL II Īnvăţămāntul preuniversitar CAPITOLUL I Funcţiile didactice şi didactice auxiliare. Condiţiile pentru ocuparea acestora Secţiunea 1 Funcţiile didactice şi didactice auxiliare Art. 5. - (1) Funcţiile didactice sunt: a) īn īnvăţămāntul preşcolar: educator/educatoare; institutor/institutoare; b) īn īnvăţămāntul primar: īnvăţător/īnvăţătoare; institutor/institutoare; c) īn īnvăţămāntul secundar: profesor, profesor-psihopedagog, maistru-instructor; d)
īn īnvăţămāntul special şi īn comisiile de expertiză complexă:
educatoare/educator, īnvăţător, īnvăţător itinerant, institutor,
profesor, profesor itinerant, profesor de educaţie specială,
profesor-psihopedagog, profesor-psiholog şcolar, profesor-logoped,
maistru-instructor, īnvăţător-educator, profesor-educator. (2) Īn unităţile conexe īnvăţămāntului preuniversitar funcţiile didactice sunt: a)
īn casele de copii: educatoare/educator, institutor-educator,
īnvăţător-educator, profesor-educator, profesor-logoped, psihopedagog; b) īn centrele şi cabinetele de asistenţă psihopedagogică: profesor-psihopedagog, profesor-psiholog, profesorsociolog; c)
īn centrele logopedice interşcolare şi īn cabinetele şcolare:
profesor-logoped, cu calificarea īn psihopedagogie specială, psihologie
sau pedagogie; d) īn casele corpului didactic: profesor-metodist, profesor-asociat; e) īn cluburile sportive şcolare: profesor, antrenor; f) īn unităţile cu activităţi extraşcolare: educator/educatoare, īnvăţător, institutor, profesor, maistru-instructor, antrenor. Art. 6. - (1) Funcţiile didactice auxiliare sunt: a) bibliotecar, documentarist, redactor; b) informatician; c) laborant; d) tehnician; e) pedagog şcolar; f) instructor-animator, instructor de educaţie extraşcolară; g) asistent social; h) corepetitor. (2)
Ministerul Īnvăţămāntului, īn colaborare cu Ministerul Muncii şi
Protecţiei Sociale, este autorizat ca, īn funcţie de dinamica
īnvăţămāntului, să stabilească noi funcţii didactice auxiliare. Secţiunea a 2-a Condiţiile pentru ocuparea funcţiilor didactice şi didactice auxiliare Art. 7. - (1) Pentru ocuparea funcţiilor didactice trebuie īndeplinite următoarele condiţii de studii: a)
pentru funcţia de educator/educatoare īn īnvăţămāntul preşcolar -
absolvirea cu examen de diplomă a liceului pedagogic sau a unei şcoli
echivalente, ori absolvirea cu diplomă de licenţă sau de absolvire,
urmată de un curs īn domeniul psihopedagogic şi metodic specific; b)
pentru funcţia de īnvăţător - absolvirea cu examen de diplomă a
liceului pedagogic, secţia pentru īnvăţători, sau a secţiei
educatoare-īnvăţători ori a unei şcoli echivalente; c)
pentru funcţia de institutor - absolvirea cu examen de diplomă a
colegiului universitar pedagogic, a liceului pedagogic sau a unei şcoli
echivalente, urmată de absolvirea unei instituţii de īnvăţămānt
superior de lungă sau de scurtă durată ori de absolvirea cu diplomă de
licenţă sau de absolvire, urmată de un curs specific īn domeniul
psihopedagogic şi metodic; d)
pentru funcţia de profesor īn īnvăţămāntul gimnazial şi īn īnvăţămāntul
profesional - absolvirea, cu examen de licenţă ori examen de absolvire,
a unei instituţii de īnvăţămānt superior sau a unui colegiu pedagogic
de profilul postului sau absolvirea cu diplomă a cursurilor
postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate īn
acest scop de Ministerul Īnvăţămāntului - studii aprofundate, studii
academice postunivesitare, studii postuniversitare de specializare, īn
profilul postului, precum şi īndeplinirea condiţiei cerute de art. 68
din Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995, republicată*); e)
pentru funcţia de profesor īn īnvăţămāntul liceal şi postliceal -
absolvirea cu examen de licenţă a unei instituţii de īnvăţămānt
superior de lungă durată sau echivalentă acesteia, īn profilul
postului, sau absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu
durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate īn acest scop de
Ministerul Īnvăţămāntului - studii aprofundate, studii academice
postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, īn profilul
postului, precum şi īndeplinirea condiţiei cerute de art. 68 din Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995; f)
pentru funcţia de maistru-instructor - absolvirea cu examen de diplomă
a unei şcoli postliceale īn domeniu, precum şi efectuarea unui stagiu
de cel puţin 3 ani īn domeniu; pentru această funcţie trebuie
īndeplinită şi condiţia prevăzută la art. 68 din Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995. (2)
Pentru ocuparea funcţiilor didactice prevăzute la art. 5 alin. (1) lit.
d), īn īnvăţămāntul special trebuie īndeplinite, după caz, condiţiile
de studii menţionate la alin. (1), precum şi un stagiu atestat de
pregătire teoretică şi practică īn educaţia specială. (3)
Pentru ocuparea funcţiilor didactice din unităţile conexe
īnvăţămāntului preuniversitar trebuie īndeplinite, īn mod
corespunzător, condiţiile de studii prevăzute la alin. (1). (4)
Pentru ocuparea funcţiei de antrenor īn cluburile sportive şcolare, īn
palatele şi īn cluburile copiilor, se cere absolvirea cu diplomă a unui
liceu şi a unei şcoli de antrenori ori a unei instituţii de īnvăţămānt
postliceal sau superior de profil, cu specializarea īn ramura de sport
respectivă şi īndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 68 din Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995. Art. 8. - Pentru ocuparea funcţiilor didactice auxiliare trebuie īndeplinite următoarele condiţii de studii: a)
pentru funcţia de bibliotecar, de documentarist şi de redactor -
absolvirea cu examen de diplomă a unei instituţii de īnvăţămānt, secţia
de biblioteconomie, sau a altor instituţii de īnvăţămānt ai căror
absolvenţi au studiat īn timpul şcolarizării disciplinele de profil din
domeniul biblioteconomiei; pot ocupa funcţia de bibliotecar, de
documentarist sau de redactor şi alţi absolvenţi ai īnvăţămāntului
superior, postliceal sau liceal cu diplomă, pe perioadă determinată,
dacă au urmat un curs de iniţiere īn domeniu; b)
pentru funcţia de informatician - absolvirea cu diplomă a unei
instituţii de īnvăţămānt superior sau a unei unităţi de īnvăţămānt
preuniversitar, de profil; c)
pentru funcţia de laborant şi de tehnician - absolvirea cu examen de
diplomă, īn profilul postului, a unei şcoli postliceale sau a liceului,
urmată de un curs de iniţiere īn domeniu, īn condiţiile stabilite de
Ministerul Īnvăţămāntului; d) pentru funcţia de pedagog şcolar - absolvirea liceului cu examen de bacalaureat; e)
pentru funcţia de instructor-animator - absolvirea cu diplomă a unei
instituţii de īnvăţămānt superior, a unei şcoli postliceale, a unui
liceu pedagogic sau a echivalentului acestuia, ori a altui liceu şi
absolvirea cursurilor speciale pentru obţinerea atestatului de
aptitudini pentru această funcţie; f) pentru funcţia de instructor de educaţie extraşcolară - absolvirea unui liceu sau liceu pedagogic, cu diplomă de bacalaureat; g)
pentru funcţia de asistent social - absolvirea unei instituţii de
īnvăţămānt superior de profil, de lungă sau de scurtă durată, cu examen
de licenţă sau de absolvire, sau a unei şcoli sanitare postliceale ori
a unei şcoli postliceale de conducători puericultori; h)
pentru funcţia de corepetitor - absolvirea unei instituţii de
īnvăţămānt superior de profil, de lungă sau de scurtă durată, ori a
unui liceu de specialitate. Secţiunea a 3-a Ocuparea şi eliberarea posturilor didactice şi didactice auxiliare Art. 9.
- (1) Posturile didactice pot fi ocupate cu personal titular, asociat
sau suplinitor. Personalul didactic titular şi cel asociat trebuie să
īndeplinească condiţiile prevăzute la art. 7 şi 8. (2)
Posturile didactice se ocupă prin concurs. Concursul constă īn probe
scrise, la angajarea titularilor, din probe scrise sau orale, la
angajarea suplinitorilor, din interviu şi din prezentarea unui
curriculum vitae, la angajarea personalului didactic asociat.
Concursurile se organizează īn baza unei metodologii aprobate prin
ordin al ministrului īnvăţămāntului, cu excepţia situaţiilor prevăzute
la art. 13. (3)
Coordonarea metodologică a concursurilor pentru ocuparea posturilor
didactice declarate vacante īn īnvăţămāntul de stat este asigurată de
Ministerul Īnvăţămāntului, iar organizarea şi desfăşurarea acestora, de
către inspectoratele şcolare, precum şi de către unităţile de
īnvăţămānt preuniversitar reprezentative, stabilite de Ministerul
Īnvăţămāntului. *) Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995 a fost republicată īn Monitorul Oficial al Romāniei, Partea I, nr.1 din 5 ianuarie 1996. (4)
Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice īn īnvăţămāntul
particular se organizează de către unitatea şcolară respectivă, īn
conformitate cu prevederile alin. (2). Art. 10. - (1) Ordinea ocupării posturilor didactice din īnvăţămāntul de stat este: a)
pretransferarea personalului didactic, la cerere, īn aceeaşi localitate
sau īn localitatea unde īşi are domiciliul, īn limitele aceluiaşi regim
de mediu, īn unităţi de īnvăţămānt echivalente sau īntr-o treaptă
inferioară de īnvăţămānt, respectānd prevederile art. 7 şi ale art. 13
alin. (5), care se aplică īn mod corespunzător; dacă postul este
solicitat de două sau mai multe persoane, se organizează concurs; b)
transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin
restrāngere de activitate sau prin desfiinţarea unor unităţi şcolare;
transferul se efectuează īn unităţi şcolare echivalente sau īntr-o
treaptă inferioară de īnvăţămānt, īn specialitate, īn limitele
aceluiaşi regim de mediu, rural sau urban, ori din mediul urban īn
mediul rural; c) detaşarea īn interesul īnvăţămāntului, prin concurs specific; d) ocuparea, prin concurs, a posturilor declarate vacante; e) detaşarea, la cererea persoanelor interesate, prin concurs specific; f)
ocuparea, prin concurs, a posturilor rezervate şi a posturilor rămase
vacante īn urma operaţiunilor prevăzute la lit. a)-e), prin suplinire,
prin cumul sau prin plata cu ora, de către personal suplinitor, titular
sau asociat. (2)
Anual, posturile declarate vacante din īnvăţămāntul preuniversitar de
stat şi particular se aduc la cunoştinţă persoanelor interesate, cu cel
puţin 30 de zile īnaintea concursului, prin publicare īn presa
centrală, locală şi prin afişare la inspectoratele şcolare şi la
unităţile de īnvăţămānt respective. (3)
Calendarul activităţilor prevăzute la alin. (1) şi (2), tematica şi
condiţiile de concurs se fac publice īn fiecare an şcolar, pānă la 15
noiembrie. Art. 11.
- (1) Lucrările privitoare la mobilitatea personalului didactic din
īnvăţămāntul preuniversitar de stat sunt coordonate de o comisie,
numită de inspectorul şcolar general, avānd ca preşedinte un inspector
şcolar general adjunct. Componenţa comisiei şi atribuţiile acesteia se
stabilesc prin regulament aprobat de ministrul īnvăţămāntului. (2)
Subiectele pentru probele scrise la concursurile organizate de
inspectoratele şcolare se stabilesc de Ministerul Īnvăţămāntului.
Subiectele pentru concursurile organizate de unităţile de īnvăţămānt
particulare, autorizate provizoriu sau acreditate, se stabilesc de
către acestea. (3)
La concursurile organizate de inspectoratele şcolare, lucrările scrise
pentru ocuparea posturilor vacante din īnvăţămāntul preuniversitar de
stat se evaluează de comisii, pe specialităţi, instituite la nivelul
centrului universitar responsabil cu perfecţionarea personalului din
judeţele arondate. (4)
La concursurile organizate de unităţile de īnvăţămānt, lucrările scrise
pentru ocuparea posturilor vacante din īnvăţămāntul preuniversitar de
stat sau particular se evaluează de comisii, pe specialităţi,
instituite la nivelul unităţii şcolare respective. (5)
Īn īnvăţămāntul de stat, validarea concursurilor pentru ocuparea
posturilor didactice se face de către inspectoratul şcolar. Angajarea
pe post se face prin dispoziţie a inspectorului şcolar general. Īn
īnvăţămāntul particular, validarea concursurilor şi angajarea pe post
se fac de către conducerea unităţii şi se comunică īn scris
inspectoratului şcolar. (6)
Reprezentanţii sindicatelor recunoscute la nivel naţional au drept de
acces la documentele comisiei prevăzute la alin. (1), după finalizarea
acestora. (7) Cheltuielile pentru lucrările concursurilor sunt suportate de către organizatori. Art. 12.
- (1) Contestaţiile privind rezultatele concursului pentru ocuparea
posturilor didactice vacante īn īnvăţămāntul de stat se adresează
inspectoratului şcolar, īn termen de 10 zile de la comunicarea
rezultatelor. (2)
Contestaţiile se soluţionează prin reevaluarea lucrărilor īn cauză de
către o comisie stabilită de rectorul instituţiei de īnvăţămānt
superior unde a fost făcută evaluarea lucrărilor. Din această comisie
nu pot face parte persoanele care au asigurat corectarea la concurs a
lucrărilor. Hotărārea acestei comisii este definitivă. (3)
Contestaţiile privind rezultatele concursului īn īnvăţămāntul
particular se adresează unităţii organizatoare. Comisia care le va
analiza va fi alcătuită din alţi membri decāt cei care au corectat īn
concurs lucrările īn cauză. Hotărārea comisiei de contestaţii este
definitivă. Art. 13.
- (1) Prin restrāngere de activitate se īnţelege situaţia īn care
postul de educatoare, īnvăţător, institutor şi īnvăţător-educator nu se
mai īncadrează īn sistemul de normare privind efectivele de preşcolari
sau de elevi prevăzute de lege. (2)
Inspectoratul şcolar are obligaţia de a face publică, prin afişare la
inspectorat şi la unităţile de īnvăţămānt vizate, lista posturilor
supuse restrāngerii de activitate, cu cel puţin 30 de zile īnaintea
declanşării procedurilor prevăzute la alin. (4) şi (5). (3)
Īn cazul profesorilor şi al maiştrilor-instructori, restrāngerea
activităţii constă īn diminuarea numărului de ore sub nivelul unei
jumătăţi de normă, fără posibilităţi de completare, īn aceeaşi şcoală
sau īntr-o şcoală apropiată, cu ore de specialitate sau de specialităţi
īnrudite, care pot fi predate de cadrul didactic īn cauză. (4) Īn cazul restrāngerii activităţii unei unităţi de īnvăţămānt, se renunţă, īn ordine, la: a) activitatea prestată prin cumul, prin plata cu ora sau prin suplinire; b) activitatea prestată de personalul didactic care īndeplineşte condiţiile legale de pensionare; c)
activitatea prestată de personalul didactic care solicită plecarea din
unitate pe motivul restrāngerii postului īn specialitate. (5)
Īn cazul īn care restrāngerea de activitate vizează două sau mai multe
persoane de aceeaşi specialitate, īn afara situaţiei prevăzute la alin.
(3), se procedează la evaluare obiectivă sau la organizarea unui
concurs, conform hotărārii consiliului profesoral al unităţii şcolare.
Evaluarea, respectiv concursul, este realizată de o comisie al cărei
preşedinte este inspectorul şcolar de specialitate. Evaluarea
obiectivă, convertită īn punctaj unitar stabilit de Ministerul
Īnvăţămāntului, constă īntr-o inspecţie şcolară la clasă, cumulată cu:
nivelul studiilor, gradul didactic sau titlul de doctor, media de
absolvire, pentru stagiari, progresul şcolar al elevilor, activitatea
didactico-ştiinţifică, lucrări ştiinţifice, studii, articole, programe
şi manuale şcolare, material didactic omologat, experimente didactice.
Dacă rezultatul evaluării obiective nu conduce la departajare, se
aplică, īn ordine, următoarele criterii social-umanitare: soţ/soţie cu
domiciliul īn localitate, părinţi cu domiciliul īn localitate, motive
de sănătate care nu permit părăsirea localităţii, soţul/soţia să
lucreze īn īnvăţămānt, alte cauze obiective, dovedite cu acte.
Concursul se organizează conform prevederilor art. 9. Contestaţiile se
rezolvă potrivit dispoziţiilor art. 12. Reprezentanţii sindicatelor
recunoscute la nivel naţional participă, ca observatori, la toate
etapele restāngerii de activitate. Art. 14.
- (1) Detaşarea īn interesul īnvăţămāntului, prevăzută la art. 10 alin.
(1) lit. c), se face cu acordul persoanelor solicitate, pentru ocuparea
unor posturi din unităţi de īnvăţămānt: grădiniţe, şcoli sau clase
constituite din elevi capabili de performanţe, la grupe, inclusiv de
preşcolari, sau clase alcătuite din copii cu cerinţe speciale de
educaţie, unităţi-pilot, unităţi de aplicaţie, unităţi deficitare īn
personal didactic şi pentru asigurarea conducerii unităţilor de
īnvăţămānt, precum şi īn funcţiile de īndrumare şi de control. (2)
Detaşarea personalului titular īn īnvăţămānt, īn posturile menţionate
la alin. (1), se poate efectua conform legii şi cu acordarea
drepturilor prevăzute īn contractul individual de muncă, supus
revizuirii anuale. (3)
Detaşarea īn posturile didactice prevăzute la alin. (1) poate fi
efectuată pe o durată de 1-4 ani, corespunzătoare unui ciclu de
īnvăţămānt, iar pentru funcţiile de conducere, de īndrumare şi de
control, pānă la organizarea concursului, dar nu mai mult de sfārşitul
anului şcolar respectiv. (4) Persoana detaşată īşi păstrează calitatea de titular pe postul din unitatea de unde a fost detaşată. (5) Detaşarea pe postul didactic rezervat īncetează la revenirea titularului pe post. Art. 15.
- Detaşarea, la cererea persoanei interesate, se face prin concurs. La
medii egale de concurs are prioritate persoana al cărei soţ este cadru
didactic. Detaşarea se face pe o perioadă de cel mult doi ani şcolari
consecutivi, cu păstrarea calităţii de titular pe postul şi la unitatea
de unde a fost detaşată. Art. 16.
- (1) Posturile rămase vacante īn urma operaţiunilor prevăzute la art.
10 lit. a)-e), precum şi cele rezervate conform art. 101 se pot ocupa
prin concurs de către suplinitorii care īndeplinesc condiţiile
prevăzute la art. 4 şi 7, pe o perioadă de cel mult un an şcolar,
respectiv pānă la revenirea titularului pe post. (2)
Posturile publicate pentru suplinire se ocupă, cu prioritate, de către
candidaţii care au participat la concursul organizat conform art. 10
lit. d), īn ordinea mediilor obţinute, pe o perioadă de un an şcolar. (3)
Posturile prevăzute la alin. (1), rămase vacante după operaţiunile
menţionate la alin. (2), se ocupă printr-un nou concurs organizat de
inspectoratul şcolar, la care pot participa candidaţii care īndeplinesc
condiţiile prevăzute de prezenta lege. (4)
Orele rămase neocupate se atribuie de către directorul şcolii, prin
cumul sau prin plata cu ora, personalului didactic titular,
personalului asociat sau cadrelor didactice pensionate. (5)
Personalul didactic titular aflat īn concediu fără plată nu poate fi
īncadrat īn activităţi de suplinire, cumul sau plata cu ora. (6)
Īn mod excepţional, īn lipsa personalului didactic calificat, după
epuizarea situaţiilor prevăzute la alin. (1)-(4), pot fi īncadraţi, pe
o durată de cel mult un an şcolar, suplinitori fără studii
corespunzătoare, care au absolvit cel puţin liceul, cu diplomă de
bacalaureat, şi care sunt testaţi prin interviu şi lucrare scrisă, īn
profilul postului solicitat. Au prioritate persoanele īn curs de
calificare pentru īnvăţămānt, cărora li se asigură continuitatea pe
post, dacă acesta nu se ocupă prin concurs, şi persoanele care au
funcţionat īn anul precedent cu statut de suplinitori, primind cel
puţin calificativul "bine". Personalul didactic necalificat este
obligat să participe periodic la cursuri de iniţiere īn profilul
postului şi īn metodica predării disciplinei respective, organizate de
inspectoratul şcolar. Art. 17.
- Eliberarea din īnvăţămānt a personalului didactic titular, prin
transfer īn alt sector de activitate sau prin desfacerea contractului
de muncă, se face de către organul care a dispus angajarea, potrivit
legii. Art. 18.
- Contestaţiile privind mobilitatea personalului didactic, cu excepţia
prevederilor art. 12, se rezolvă de către consiliul de administraţie al
inspectoratului şcolar, cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (6).
Hotărārile acestuia sunt definitive şi pot fi atacate numai prin
procedurile contenciosului administrativ. Art. 19. - (1) Personalul didactic auxiliar din īnvăţămānt se angajează prin concurs, potrivit prevederilor art. 8. (2)
Angajarea şi eliberarea din funcţie a personalului didactic auxiliar īn
unităţile de īnvăţămānt cu personalitate juridică se fac de către
directorul unităţii, cu aprobarea consiliului de administraţie. (3)
Angajarea şi eliberarea din funcţie a personalului didactic auxiliar īn
unităţile de īnvăţămānt fără personalitate juridică se fac de către
organul ierarhic superior, cu consultarea directorului unităţii
respective. (4)
Structura şi numărul posturilor pentru personalul didactic auxiliar din
īnvăţămāntul de stat se stabilesc de către inspectoratul şcolar, pe
baza criteriilor de normare, elaborate de Ministerul Īnvăţămāntului,
pentru fiecare categorie de personal. (5) Eliberarea din īnvăţămānt a personalului didactic auxiliar se face conform art. 17. CAPITOLUL II Funcţiile de conducere, de īndrumare şi de control Secţiunea 1 Funcţiile de conducere Art. 20. - (1) Funcţiile de conducere din unităţile de īnvăţămānt sunt: director şi director adjunct. (2) Funcţiile de conducere din inspectoratele şcolare sunt: inspector şcolar general şi inspector şcolar general adjunct. (3)
Funcţiile de conducere din unităţile conexe ale īnvăţămāntului
preuniversitar se stabilesc potrivit specificului acestora, prin
reglementări ale Ministerului Īnvăţămāntului. Art. 21.
- (1) Funcţiile de director şi de director adjunct pot fi ocupate de
personalul didactic titular, avānd cel puţin gradul didactic II şi
vechime la catedră de cel puţin 5 ani, care se distinge prin calităţi
profesionale, manageriale şi morale. (2)
Ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct īn īnvăţămāntul
de stat se face prin concurs organizat de inspectoratul şcolar,
diferenţiat după nivelul unităţii, care constă īn: a) curriculum vitae, analiza şi evaluarea acestuia; b) interviu, prin care se testează şi cunoştinţele de legislaţie şcolară şi de management educaţional. (3)
Numirea īntr-o funcţie de conducere īn unităţile de īnvăţămānt de stat,
după concurs, se face pe bază de contract de management educaţional, īn
condiţiile legii, de către: a)
inspectorul şcolar general, pentru directorii din īnvăţămāntul de stat
preşcolar, primar, gimnazial şi profesional, pentru directorii adjuncţi
din īnvăţămāntul de stat preuniversitar, precum şi pentru directorii şi
directorii adjuncţi din unităţile cu activitate extraşcolară şi din
unităţile conexe subordonate inspectoratului; b)
ministrul īnvăţămāntului, pentru directorii din īnvăţămāntul de stat
liceal şi postliceal, precum şi pentru directorii şi directorii
adjuncţi din unităţile direct subordonate Ministerului Īnvăţămāntului. (4) Organizarea şi desfăşurarea concursurilor se reglementează prin metodologii aprobate de ministrul īnvăţămāntului. (5)
Īn cazul neocupării funcţiilor de director sau de director adjunct,
conform prevederilor prezentului articol, inspectorul şcolar general
are dreptul de a face numiri cu delegaţie sau prin detaşare, pe o
perioadă de cel mult un an şcolar, cu posibilitate de revenire după
fiecare scoatere la concurs. (6)
Funcţiile de conducere din unităţile de īnvăţămānt particular se ocupă
prin concurs organizat de unitatea respectivă, īn condiţiile prevăzute
la alin. (1) şi (2). Numirile īn aceste funcţii sunt de competenţa
organizatorului, cu informarea inspectorului şcolar general. Art. 22.
- (1) Īn unităţile de īnvăţămānt īn a căror structură sunt incluse şi
clase ale īnvăţămāntului primar sau grupe de īnvăţămānt preşcolar, unul
dintre directorii adjuncţi este, după caz, institutor, īnvăţător sau
educatoare. (2)
La unităţile de īnvăţămānt, grădiniţe sau şcoli cu clasele I-IV, cu un
singur post, cadrul didactic respectiv este şi directorul unităţii. (3)
Īn unităţile şcolare care funcţionează numai cu clasele I-IV, unul
dintre institutori sau īnvăţători īndeplineşte şi funcţia de director. Art. 23.
- (1) Īn unităţile distincte de īnvăţămānt cu predare īn limba unei
minorităţi naţionale, funcţiile de conducere se ocupă de personal
didactic aparţinānd acestei minorităţi sau de personal didactic bun
cunoscător al limbii respective. (2)
Īn unităţile de īnvăţămānt cu secţii de predare īn limba unei
minorităţi naţionale, se recomandă ca unul dintre directori să fie şi
cunoscător al limbii respective. (3)
Īn unităţile de īnvăţămānt prevăzute la alin. (2), cu un singur post de
conducere, prin excepţie se numeşte şi un director adjunct de la altă
secţie decāt cea din care provine directorul. (4)
Directorii şi directorii adjuncţi, numiţi conform prevederilor
prezentului articol, trebuie să fie buni cunoscători ai limbii romāne. Art. 24.
- (1) Funcţia de inspector şcolar general se ocupă prin concurs de
către personalul didactic titular, cu diplomă de licenţă sau
echivalentă, care īndeplineşte criteriile de competenţă profesională,
managerială şi de prestigiu moral, evaluate prin: a) curriculum vitae; b)
calităţi dovedite īn activitatea didactică şi īn funcţii de conducere,
de īndrumare şi de control, anterioare, īn sistemul de īnvăţămānt; c) titlul de doctor sau gradul didactic I; d)
interviu īn faţa unei comisii ministeriale, privind inspecţia şcolară,
legislaţia şcolară, managementul educaţional şi deontologia
profesională. (2)
Funcţiile de inspector şcolar general adjunct şi de director al casei
corpului didactic se ocupă prin concurs, īn conformitate cu prevederile
alin. (1). (3)
Comisia ministerială pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar
general şi de inspector şcolar general adjunct, numită prin ordin al
ministrului īnvăţămāntului, este alcătuită din 5 membri, dintre care:
secretarul de stat pentru īnvăţămāntul preuniversitar, īn calitate de
preşedinte; 3 inspectori şcolari generali din teritoriu şi un director
din Ministerul Īnvăţămāntului, cu competenţe īn domeniu. Īn comisia de
concurs pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar general adjunct
sau de director al casei corpului didactic va fi inclus şi inspectorul
şcolar general al judeţului respectiv. (4)
Eventualele contestaţii la hotărārile comisiei se adresează ministrului
īnvăţămāntului, īn termen de 5 zile de la comunicarea rezultatelor
concursului. Hotărārea acestuia este definitivă. (5)
Concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere menţionate la alin.
(1) şi (2) se desfăşoară la Ministerul Īnvăţămāntului. (6)
Numirea inspectorului şcolar general, a inspectorului şcolar general
adjunct şi a directorului casei corpului didactic se face prin ordin al
ministrului īnvăţămāntului. Inspectorul şcolar general īncheie un
contract de management educaţional cu ministrul īnvăţămāntului, care
cuprinde strategia şi direcţiile de dezvoltare a īnvăţămāntului din
judeţ, īn concordanţă cu obiectivele reformei īn plan naţional.
Reevaluarea condiţiilor contractuale se face o dată la 4 ani. Secţiunea a 2-a Funcţiile de īndrumare şi de control Art. 25. - Funcţiile de īndrumare şi de control din īnvăţămāntul preuniversitar sunt: a) la inspectoratele şcolare: inspector şcolar de specialitate, inspector şcolar; b)
la Ministerul Īnvăţămāntului: inspector general, inspector principal de
specialitate, alte funcţii stabilite prin hotărāre a Guvernului. Art. 26.
- (1) Funcţiile de īndrumare şi de control din inspectoratele şcolare,
prevăzute la art. 25 lit. a), se ocupă prin concurs de către personalul
didactic titular īn īnvăţămānt, cu diplomă de licenţă sau echivalentă,
care īndeplineşte criteriile de competenţă profesională şi de
moralitate, avānd cel puţin gradul didactic II şi o vechime la catedră,
īn specialitate, de cel puţin 8 ani. (2)
Funcţia de inspector şcolar de specialitate pentru īnvăţămāntul
preşcolar şi primar se poate ocupa, prin excepţie de la reglementările
prevăzute la alin. (1) privind condiţiile de studii, de către
personalul didactic cu pregătire pentru treptele de īnvăţămānt
menţionate, care a desfăşurat activităţi metodice īn cadrul liceului
pedagogic şi al casei corpului didactic ori a condus activităţi
metodice la nivel şcolar sau interşcolar. (3)
Īn judeţele cu īnvăţămānt īn limbile minorităţilor naţionale, structura
inspectoratelor şcolare cuprinde şi un număr corespunzător de
inspectori şcolari pentru acest īnvăţămānt, īn condiţiile stabilite la
alin. (1) şi (2). Art. 27.
- Funcţiile de īndumare şi de control din Ministerul Īnvăţămāntului,
prevăzute la art. 25 lit. b), se ocupă prin concurs, cu respectarea
condiţiilor stabilite la art. 26 alin. (1). Art. 28. - (1) Concursul pentru ocuparea funcţiilor de īndrumare şi de control prevăzute la art. 25 constă īn: a) curriculum vitae, analiza şi evaluarea acestuia; b) aprecierea consiliului de administraţie din unitatea īn care lucrează; c) inspecţie specială la clasă; d) probă practică (asistenţă la ore, analiză de lecţii, īntocmirea procesului-verbal de inspecţie); e) interviu īn faţa unei comisii de concurs, privind legislaţia şcolară, managementul educaţional şi deontologia profesională. (2)
Candidatul la o funcţie de īndrumare şi de control, prevăzută la art.
25 lit. b), susţine şi o probă scrisă īn profilul postului pentru care
candidează. Art. 29.
- (1) Comisia pentru concursul de ocupare a funcţiilor de īndrumare şi
de control, prevăzute la art. 25 lit. a), este formată din: inspectorul
şcolar general - īn calitate de preşedinte; inspectorul principal de
specialitate din Ministerul Īnvăţămāntului sau un delegat al acestui
minister; un profesor sau conferenţiar universitar din profilul
postului sau din departamentul pentru pregătirea personalului didactic,
desemnat de rectorul instituţiei de īnvăţămānt superior la care acesta
este titular. (2)
Comisia pentru concursul de ocupare a funcţiilor de īndrumare şi de
control, prevăzute la art. 25 lit. b), este formată din: secretarul de
stat al departamentului īn care se află postul scos la concurs - īn
calitate de preşedinte; directorul general din departamentul respectiv;
un profesor sau un conferenţiar universitar din profilul postului,
stabilit de ministrul īnvăţămāntului. (3)
Contestaţiile la hotărārile comisiilor se adresează ministrului
īnvăţămāntului şi se soluţionează conform art. 24 alin. (4). Art. 30.
- Numirea personalului didactic reuşit la concurs, īn funcţiile
prevăzute la art. 25 lit. a), se face de către inspectorul şcolar
general, cu avizul Ministerului Īnvăţămāntului, iar īn funcţiile
prevăzute la art. 25 lit. b), prin ordin al ministrului īnvăţămāntului,
īn condiţiile legii. Art. 31.
- Eliberarea din funcţiile de conducere, prevăzute la art. 20, şi din
funcţiile de īndrumare şi de control, prevăzute la art. 25, se face de
către cei care au dispus numirea, īn condiţiile legii. CAPITOLUL III Perfecţionarea pregătirii personalului didactic şi didactic auxiliar Art. 32.
- (1) Perfecţionarea pregătirii personalului didactic se realizează
prin forme şi programe, īn raport cu exigenţele īnvăţămāntului, cu
evoluţia diferitelor discipline de studiu, cicluri de īnvăţămānt şi
profiluri, precum şi īn funcţie de necesităţile şi de interesele de
perfecţionare a diferitelor categorii de cadre didactice. (2) Activitatea de perfecţionare a personalului didactic este coordonată de Ministerul Īnvăţămāntului şi se realizează īn: a)
instituţii de īnvăţămānt superior, prin facultăţi, departamente şi
catedre, pentru perfecţionarea pregătirii de specialitate a
profesorilor; b)
instituţii de īnvăţămānt superior, prin departamentele sau catedrele de
pregătire a personalului didactic, pentru perfecţionarea pregătirii
metodice şi psihopedagogice a profesorilor; c)
colegii pedagogice şi licee pedagogice, pentru perfecţionarea de
specialitate, metodică şi psihopedagogică a personalului didactic din
īnvăţămāntul preşcolar şi primar; d) unităţi de īnvăţămānt de profil, pentru maiştri-instructori; e) case ale corpului didactic, pentru formarea continuă a personalului didactic şi a personalului didactic auxiliar; f)
centre, institute şi alte forme instituţionalizate, pentru pregătirea
şi perfecţionarea personalului de conducere, de īndrumare şi de
control; g)
Palatul Naţional al Copiilor, pentru perfecţionarea personalului
didactic din palate şi cluburi ale copiilor, precum şi tabere şcolare. (3)
Inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic, īmpreună cu
instituţiile şi unităţile prevăzute la alin. (2), asigură organizarea
şi realizarea perfecţionării personalului didactic, potrivit
metodologiei Ministerului Īnvăţămāntului. (4) Principalele forme de organizare a perfecţionării personalului didactic din īnvăţămāntul preuniversitar sunt: a)
activităţi metodico-ştiinţifice şi psihopedagogice, realizate la
nivelul unităţii de īnvăţămānt sau pe grupe de unităţi (comisii
metodice, catedre şi cercuri pedagogice); b)
sesiuni metodico-ştiinţifice de comunicări, simpozioane şi schimburi de
experienţă pe probleme de specialitate şi psihopedagogice; c) stagii periodice de informare ştiinţifică de specialitate şi īn domeniul ştiinţelor educaţiei; d) forme de perfecţionare prin corespondenţă (īnvăţămānt la distanţă); e)
cursuri fără frecvenţă, organizate de instituţii de īnvăţămānt
superior, combinate cu consultaţii periodice, potrivit opţiunilor
participanţilor; f) cursuri organizate de societăţi ştiinţifice şi de alte organizaţii profesionale ale personalului didactic; g)
cursuri de perfecţionare a pregătirii de specialitate, metodice şi
psihopedagogice sau pentru obţinerea definitivării īn īnvăţămānt ori a
gradelor didactice, īn conformitate cu prevederile legii; h)
cursuri de pregătire şi de perfecţionare pentru personalul de
conducere, de īndrumare şi de control, potrivit unor programe
specifice; i) burse de perfecţionare şi stagii de studiu şi de documentare, realizate īn ţară şi īn străinătate; j) cursuri postuniversitare; k) doctorat. (5) Programele de perfecţionare cuprind: a) informare ştiinţifică de specialitate; b) informare pedagogică, psihologică şi sociologică; c) informare metodică; d) informare īn domeniul legislaţiei generale şi şcolare; e) activităţi practice īn domeniul specialităţii. Art. 33.
- (1) Personalul didactic, precum şi personalul de conducere, de
īndrumare şi de control participă, o dată la 5 ani, la un program de
perfecţionare prevăzut īn metodologia menţionată la art. 41. (2) Intervalul prevăzut la alin. (1) poate fi redus īn următoarele situaţii: a)
cānd se produc schimbări esenţiale la nivelul programelor şcolare sau
cānd se introduc noi metode ori tehnologii de instruire şi de evaluare;
b) la
preluarea funcţiei, pentru personalul de conducere, de īndrumare şi de
control care nu are pregătire atestată īn domeniul managementului
educaţional; c)
la solicitarea consiliului de administraţie al şcolii sau al
inspectoratului şcolar, īn cazul īn care se constată lacune īn
pregătirea ştiinţifică, metodică şi psihopedagogică a persoanei
respective; d) la propria solicitare, cu recomandarea consiliului profesoral. (3)
Condiţia prevăzută la alin. (1) se consideră īndeplinită, dacă persoana
īn cauză a obţinut, īn intervalul amintit, definitivarea īn īnvăţămānt
sau un grad didactic. Art. 34.
- (1) Definitivarea īn īnvăţămānt se poate obţine de către personalul
didactic de predare care īndeplineşte condiţiile de studii prevăzute la
art. 7 şi care are un stagiu de cel puţin 2 ani la catedră, avānd īn
această perioadă funcţia de bază īn īnvăţămānt. (2)
Personalul didactic asociat, cu cel puţin 1/2 normă didactică īn
specialitate, care īndeplineşte condiţiile de studii prevăzute la art.
7, se poate prezenta la examenul de definitivare īn īnvăţămānt, după un
stagiu efectiv de cel puţin 3 ani la catedră. (3)
Prezentarea la examenul pentru definitivarea īn īnvăţămānt este
obligatorie după 2 ani de la efectuarea stagiului minim prevăzut la
alin. (1). (4)
Personalul didactic se poate prezenta la acest examen īn trei sesiuni,
īn cel mult 5 ani. Personalul didactic titular care nu obţine
definitivarea īn īnvăţămānt pierde calitatea de titular şi, ca urmare,
contractul individual de muncă al acestuia se desface, potrivit legii. (5)
Examenul pentru definitivarea īn īnvăţămānt constă īntr-o inspecţie
şcolară specială, precum şi īn susţinerea unor probe scrise şi orale
care evaluează pregătirea de specialitate, metodică şi pedagogică, pe
baza unor programe aprobate de Ministerul Īnvăţămāntului. (6)
Personalului didactic care a obţinut definitivarea īn īnvăţămānt i se
recunoaşte definitivatul pentru oricare dintre celelalte funcţii
didactice prevăzute la art. 5, īn cazul īn care īndeplineşte condiţiile
de studii necesare pentru ocuparea acelor funcţii. (7)
Asistenţilor universitari şi preparatorilor universitari cu o vechime
la catedră de cel puţin 3 ani, care trec īn īnvăţămāntul
preuniversitar, li se acordă, pe baza unei inspecţii speciale,
definitivarea īn īnvăţămānt. (8)
Preparatorilor universitari care trec īn īnvăţămāntul preuniversitar li
se recunoaşte ca stagiu la catedră perioada īn care au funcţionat īn
această calitate. Art. 35.
- (1) Gradul didactic II se poate obţine de către personalul didactic
de predare care are o vechime la catedră de cel puţin 4 ani de la
definitivarea īn īnvăţămānt şi care demonstrează competenţă īn
activitatea instructiveducativă, consemnată īn fişa de evaluare anuală.
(2) Probele pentru obţinerea gradului didactic II constau īn: a) o inspecţie şcolară specială, precedată de cel puţin două inspecţii şcolare curente, eşalonate pe parcursul celor 4 ani; b)
un test de specialitate şi de metodica specialităţii, cu abordări
interdisciplinare şi de creativitate, elaborat pe baza unei tematici şi
a unei bibliografii aprobate de Ministerul Īnvăţămāntului, pentru
fiecare specialitate īn parte; c)
o probă orală de pedagogie, pe baza unei programe aprobate de
Ministerul Īnvăţămāntului, care cuprinde şi elemente de psihologie şi
de sociologie educaţională. (3)
Lectorilor universitari/şefilor de lucrări, care au avut funcţia de
bază īn īnvăţămāntul superior şi o vechime la catedră de cel puţin 6
ani, la īncadrarea īn īnvăţămāntul preuniversitar li se acordă gradul
didactic II, pe baza unei inspecţii şcolare speciale. Art. 36.
- (1) Gradul didactic I se poate obţine de către personalul didactic de
predare care are o vechime la catedră de cel puţin 4 ani de la
acordarea gradului didactic II, cu rezultate deosebite īn activitatea
instructiv-educativă şi de inovare pedagogică, evidenţiate īn fişa de
evaluare anuală. (2) Probele pentru obţinerea gradului didactic I constau īn: a)
un colocviu de admitere, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii
aprobate de Ministerul Īnvăţămāntului, pentru fiecare specialitate īn
parte; b)
o inspecţie şcolară specială, precedată de cel puţin două inspecţii
şcolare curente, eşalonate pe parcursul celor 4 ani, toate apreciate cu
calificativul maxim; c)
elaborarea unei lucrări metodico-ştiinţifice, sub īndrumarea unui
conducător ştiinţific stabilit de instituţia cu competenţe īn domeniu; d) susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice, īn faţa comisiei instituite, conform metodologiei Ministerului Īnvăţămāntului. (3) Personalului didactic care īndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 68 din Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995
şi care a obţinut titlul ştiinţific de doctor īn domeniul specialităţii
pe care o predă i se acordă gradul didactic I, pe baza unei inspecţii
şcolare speciale. Art. 37.
- (1) Personalul didactic care a obţinut definitivarea īn īnvăţămānt
sau gradul didactic II cu media 10 se poate prezenta, după caz, la
examenele pentru gradul II, respectiv gradul I, cu un an mai devreme
faţă de perioada prevăzută de lege. (2)
Īn cazul īn care profesorii au două specialităţi principale sau o
specialitate principală şi una secundară, definitivarea īn īnvăţămānt
şi gradele didactice II şi I pot fi obţinute la una dintre cele două
specialităţi, fiind recunoscute pentru oricare dintre specialităţile
īnscrise pe diplomă. (3)
Personalului didactic de predare, cu diplomă de absolvire a
īnvăţămāntului universitar de scurtă durată, i se recunosc gradele
didactice obţinute īn această calitate şi īn cazul absolvirii
ulterioare cu diplomă de licenţă a unei instituţii de īnvăţămānt
superior de lungă durată, dacă īşi desfăşoară activitatea īn
īnvăţămāntul preşcolar, primar, gimnazial sau profesional. (4)
Personalului didactic de predare, cu diplomă de absolvire a
īnvăţămāntului universitar de scurtă durată, care, ulterior obţinerii
gradelor didactice īn această calitate, a absolvit cu diplomă de
licenţă o instituţie de īnvăţămānt superior de lungă durată, trecut
prin concurs īn īnvăţămāntul liceal sau postliceal, i se recunosc
gradele didactice astfel: a) pentru gradul II, dacă promovează proba prevăzută la art. 35 alin. (2) lit. b); b) pentru gradul I, dacă promovează proba prevăzută la art. 36 alin. (2) lit. c) şi d). (5)
Educatoarelor, īnvăţătorilor, institutorilor şi maiştrilorinstructori
care au obţinut gradele didactice II şi I şi ulterior au absolvit cu
diplomă de licenţă sau de absolvire o instituţie de īnvăţămānt superior
li se recunosc aceste grade, dacă īşi desfăşoară activitatea īn
īnvăţămāntul preşcolar, primar, gimnazial sau profesional. Celor
angajaţi prin concurs īn īnvăţămāntul liceal, īn calitate de profesori,
li se aplică prevederile alin. (4) lit. a) şi b). (6)
Educatoarele şi īnvăţătorii care au obţinut īn această calitate grade
didactice beneficiază de acestea şi după numirea lor ca institutori. (7)
Gradele didactice obţinute de maiştrii-instructori īn această calitate
sunt recunoscute pentru orice treaptă de īnvăţămānt preuniversitar īn
care aceştia īşi desfăşoară activitatea. (8) Definitivarea īn īnvăţămānt şi gradele didactice se acordă prin ordin al ministrului īnvăţămāntului. (9)
Personalul didactic care ocupă funcţii cu drept de rezervare a
catedrei, īnscris la gradul II sau la gradul I, trebuie să aibă cel
puţin 4 ore de predare săptămānal, īn anul īn care li se efectuează
inspecţia şcolară specială. (10)
Īn caz de nepromovare, examenul pentru obţinerea gradului didactic II
poate fi repetat la un interval de cel puţin 2 ani şcolari, iar cel
pentru gradul didactic I, la un interval de cel puţin 3 ani şcolari. Art. 38.
- (1) Inspecţiile şcolare speciale īn vederea obţinerii definitivării
īn īnvăţămānt şi a gradelor didactice se pot efectua de către
personalul didactic din instituţii de īnvăţămānt superior (lectori
universitari/şefi de lucrări, conferenţiari şi profesori), de către
profesori din licee pedagogice, de către inspectori şcolari, precum şi
de către alte cadre didactice din īnvăţămāntul preuniversitar, delegate
īn acest scop, potrivit metodologiei elaborate de Ministerul
Īnvăţămāntului. (2)
Inspectorii şcolari şi cadrele didactice delegate pentru a efectua
inspecţii şcolare speciale trebuie să aibă un grad didactic cel puţin
egal cu acela pentru care fac inspecţia şi să fie īn specialitatea
corespunzătoare. Art. 39.
- Perfecţionarea pregătirii personalului didactic auxiliar se
realizează, după caz, īn casele corpului didactic sau īn alte unităţi
stabilite de Ministerul Īnvăţămāntului. Art. 40.
- Pentru personalul didactic cu funcţii de conducere, de īndrumare şi
de control īn īnvăţămāntul preuniversitar se organizează stagii de
pregătire şi de perfecţionare īn domeniul managementului educaţional.
La aceste cursuri pot participa şi alţi membri ai personalului didactic
interesaţi, īn limita locurilor stabilite de către organizatori, pe
baza unor teste de aptitudini manageriale. Art. 41.
- Modalităţile de organizare, de desfăşurare, de evaluare şi de
finanţare a activităţilor de perfecţionare a pregătirii personalului
didactic şi de obţinere a definitivării şi a gradelor didactice sunt
stabilite prin metodologia aprobată de Ministerul Īnvăţămāntului. CAPITOLUL IV Norma didactică şi condiţiile de salarizare a personalului didactic Secţiunea 1 Norma didactică Art. 42. - (1) Activitatea personalului didactic de predare cuprinde: a) activităţi didactice de predare-īnvăţare, de instruire practică şi de evaluare, conform planurilor de īnvăţămānt; b) activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi activităţi de educaţie, complementare procesului de īnvăţămānt. (2)
Activităţile concrete, corespunzătoare prevederilor alin. (1), sunt
prevăzute īn fişa postului, tipizată la nivel naţional, elaborată de
Ministerul Īnvăţămāntului īmpreună cu federaţiile sindicale din
īnvăţămānt recunoscute la nivel naţional şi inclusă ca anexă la
contractul colectiv de muncă. Īn fişa individuală a postului sunt
incluse activităţile concrete cuprinse la alin. (1) lit. a) şi sunt
selectate acele activităţi prevăzute la alin. (1) lit. b) care
corespund profilului, specializării şi aptitudinilor persoanei care
ocupă postul didactic respectiv. Fişa individuală a postului, revizuită
anual, constituie anexă la contractul individual de muncă. (3)
Atribuţiile concrete prevăzute la alin. (1) lit. b), cuprinse īn fişa
individuală a postului, se referă la activităţi specifice sistemului
naţional de īnvăţămānt. Art. 43.
- Norma didactică de predare-īnvăţare, de instruire practică şi de
evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor īn clasă reprezintă
numărul de ore corespunzătoare activităţilor prevăzute la art. 42 alin.
(1) lit. a) şi se stabileşte după cum urmează: a)
un post de educatoare (institutoare) pentru fiecare grupă de preşcolari
sau pentru grupe combinate, īn unităţile īn care nu se pot constitui
grupe separate; la grădiniţele cu program prelungit şi la cele cu
program săptămānal, posturile se normează pe ture; b)
un post de īnvăţător (institutor) pentru fiecare clasă din īnvăţămāntul
primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot
constitui clase separate; c) 18 ore pe săptămānă pentru profesorii din īnvăţămāntul preuniversitar; d) 24 de ore pe săptămānă pentru maiştrii-instructori; e)
pentru personalul didactic din unităţile şi clasele īnvăţămāntului de
artă, de educaţie fizică, precum şi din unităţile cu activităţi
extraşcolare şi din centrele sau cabinetele de asistenţă
psihopedagogică, norma didactică se stabileşte potrivit prevederilor de
la lit. a)-d); f)
pentru personalul didactic din īnvăţămāntul special şi din casele de
copii, norma didactică se stabileşte astfel: profesori şi īnvăţători la
predare şi profesori pentru activităţi specifice - terapia tulburărilor
de limbaj, educaţia auditivperceptivă compensatorie, ortofonia,
labiolectura, orientarea, mobilitatea şi educaţia senzorială, educaţia
vizual-perceptivă compensatorie, psihodiagnoza, orientarea şcolară şi
profesională, psihoterapia şi consilierea, cultura fizică medicală,
kinetoterapia, educaţia psihomotrică şi altele de acest tip 16 ore pe
săptămānă; īnvăţător-educator, institutor-educator, profesor-educator
şi maistru-instructor - 20 de ore pe săptămānă; g)
pentru personalul didactic din īnvăţămāntul special integrat, pentru
cel din centrele logopedice interşcolare, pentru personalul didactic
itinerant, precum şi pentru profesorii psihopedagogi din casele de
copii, norma didactică este de 16 ore pe săptămānă. Art. 44.
- (1) Norma didactică cuprinde ore prevăzute īn planurile de īnvăţămānt
la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor
īnscrise pe diploma de licenţă sau de absolvire. (2)
Prin excepţie, īn norma didactică prevăzută la alin. (1) se pot include
şi ore de la disciplinele stabilite prin metodologia aprobată de
Ministerul Īnvăţămāntului, cu menţinerea drepturilor salariale. (3)
Īn īnvăţămāntul preşcolar şi primar, orele de limbi străine, prevăzute
īn planurile de īnvăţămānt, nu se includ īn norma educatoarei, a
īnvăţătorului sau a institutorului. Aceste ore pot fi predate de
profesori cu studii superioare de specialitate, fiind incluse īn norma
acestora, sau prin plata cu ora ori prin cumul. (4)
Orele de limbi străine din īnvăţămāntul preşcolar şi din cel primar pot
fi predate, īn condiţiile alin. (3), şi de educatoare, de īnvăţători
ori de institutori de la grupa sau clasa respectivă, dacă fac dovada
calificării prin diploma de studii sau prin atestat eliberat de liceul
pedagogic pentru limba respectivă, validat de Ministerul
Īnvăţămāntului. (5)
Īn palatele şi īn cluburile copiilor, norma didactică cuprinde
activităţile prevăzute īn planurile de educaţie corespunzătoare
profilurilor cercurilor şi atelierelor, aprobate prin regulament de
Ministerul Īnvăţămāntului, īn limitele normelor stabilite la art. 43. Art. 45.
- (1) Personalul didactic de predare şi de instruire practică, cu o
vechime īn īnvăţămānt de peste 25 de ani, cu gradul didactic I,
beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămānal, fără
diminuarea salariului. (2)
Īn īnvăţămāntul gimnazial din mediul rural, unde norma didactică nu se
poate constitui conform prevederilor art. 43 şi 44, aceasta poate fi
diminuată, pentru personalul didactic titular, la 16 ore pe săptămānă,
fiind constituită din ore de la specializarea sau specializările de
bază şi din ore de la disciplinele stabilite la art. 44 alin. (2), fără
diminuarea salariului. (3)
Activitatea de dirigenţie, inclusă īn planurile de īnvăţămānt, nu se
cuprinde īn norma didactică de predare, cu excepţia situaţiei prevăzute
la alin. (2). Art. 46.
- Norma didactică de predare a personalului de conducere din unităţile
de īnvăţămānt, a personalului de īndrumare şi de control se stabileşte
prin fişa postului, anexă la contractul individual de muncă, cu
revizuire anuală, īn baza prezentului statut şi a normelor metodologice
aprobate de Ministerul Īnvăţămāntului. Art. 47.
- Timpul săptămānal de activitate a personalului didactic auxiliar este
identic cu cel stabilit pentru personalul cu funcţii echivalente din
celelalte sectoare bugetare, potrivit legii. Sarcinile acestuia sunt
prevăzute īn fişa individuală a postului. Prevederile art. 42 se aplică
īn mod corespunzător. Secţiunea a 2-a Condiţiile de salarizare a personalului didactic şi didactic auxiliar Art. 48.
- (1) Salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar se face cu
respectarea principiului potrivit căruia īnvăţămāntul constituie o
prioritate naţională, ţinānd seama de responsabilitatea şi
complexitatea muncii, de pregătirea şi experienţa profesională, de
rolul şi importanţa activităţii prestate. Salariul personalului
didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, şi o
parte variabilă, constānd īn adaosuri, sporuri şi alte drepturi
salariale suplimentare. (2)
Drepturile salariale suplimentare şi alte drepturi materiale ale
personalului didactic şi didactic auxiliar se negociază, īn limitele
stabilite de lege, īn cadrul contractelor colective de muncă dintre
administraţie şi sindicatele din īnvăţămānt recunoscute la nivel
naţional, potrivit legii. Art. 49. - (1) Salarizarea personalului didactic de predare din īnvăţămāntul preuniversitar se stabileşte diferenţiat, īn raport cu: a) funcţia şi norma didactică īndeplinită; b) nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcţiei didactice, potrivit art. 7; c) gradul didactic; d) titlul ştiinţific; e) vechimea recunoscută īn īnvăţămānt; f) calitatea activităţii instructiv-educative; g) locul şi condiţiile specifice īn care se desfăşoară activitatea. (2)
Personalul didactic calificat conform art. 7, care are reşedinţa sau
domiciliul īn mediul rural sau īn localităţi izolate, primeşte o
indemnizaţie de 5-80% din salariu de bază al funcţiei didactice
īndeplinite, īn raport cu zona geografică respectivă. Diferenţierea pe
zone şi localităţi se aprobă prin hotărāre a Guvernului, la propunerea
Ministerului Īnvăţămāntului. (3)
Personalul didactic din casele de copii şi din īnvăţămāntul special
beneficiază de o indemnizaţie de 15% din salariul de bază al funcţiei
īndeplinite, inclusă īn salariul de bază. (4)
Personalul didactic prevăzut la art. 44 alin. (4) este salarizat prin
plata cu ora, conform prevederilor alin. (1) şi ale art. 43. Art. 50.
- (1) Personalul didactic din īnvăţămāntul preuniversitar beneficiază
de tranşele de vechime la salarizare stabilite de lege şi de trei
tranşe suplimentare, care se acordă la 30, 35 şi la peste 40 de ani de
activitate īn īnvăţămānt. (2)
Pentru fiecare dintre tranşele suplimentare de vechime se acordă o
creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de
ierarhizare corespunzător tranşei anterioare de vechime. (3)
Personalul didactic de predare, didactic auxiliar şi cel de conducere
din unităţile de īnvăţămānt, cu performanţe deosebite īn inovarea
didactică, īn pregătirea preşcolarilor sau a elevilor, īn pregătirea
elevilor distinşi la concursuri şcolare, faza naţională şi
internaţională, precum şi cu o vechime de peste 3 ani īn īnvăţămānt,
poate beneficia de gradaţia de merit, acordată prin concurs. Această
gradaţie se acordă pentru 10% din posturile didactice existente la
nivelul inspectoratului şcolar şi reprezintă 20% din salariul de bază
al funcţiei sau postului persoanei īn cauză. Gradaţia de merit se
include īn salariul de bază. (4)
Cele 10 procente prevăzute la alin. (3) se eşalonează īn cote anuale de
2,5% īn primii 4 ani de la data intrării īn vigoare a prezentei legi. (5) Procedura de atribuire a gradaţiei de merit, prin concurs, cuprinde următoarele faze: a) candidatul īntocmeşte şi depune la conducerea unităţii de īnvăţămānt raportul de autoevaluare a activităţii desfăşurate; b)
consiliul profesoral al unităţii de īnvăţămānt, pe baza dezbaterilor
acestui raport, formulează o apreciere sintetică asupra candidatului; c)
directorul unităţii şcolare transmite inspectoratului şcolar raportul
de autoevaluare, aprecierea consiliului profesoral, precum şi propria
apreciere; īn urma consultării consiliului consultativ de specialitate,
inspectorul de specialitate īntocmeşte un raport motivat; d)
consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar primeşte spre
analiză raportul de autoevaluare, aprecierea consiliului profesoral şi
a directorului unităţii, precum şi raportul motivat al inspectorului de
specialitate; hotărārea asupra rezultatului concursului, precum şi
ponderea pe diferite specialităţi şi unităţi de īnvăţămānt aparţine
inspectorului şcolar general; e)
consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar alcătuieşte lista
candidaţilor admişi, pe care o īnaintează Ministerului Īnvăţămāntului
pentru emiterea ordinului ministrului. (6)
Gradaţia de merit se atribuie pe o perioadă de 4 ani. Personalul
didactic care a beneficiat de gradaţie de merit poate participa din nou
la concurs. (7)
Personalul didactic poate beneficia de salariu de merit, conform
prevederilor legale. Numărul salariilor de merit se calculează la
totalul posturilor didactice existente la nivelul inspectoratului
şcolar şi se distribuie pe unităţile de īnvăţămānt, indiferent de
numărul cadrelor didactice ale acestora. (8) Un cadru didactic nu poate beneficia simultan de gradaţie de merit şi de salariu de merit. (9)
Ministerul Īnvăţămāntului elaborează metodologia şi criteriile de
acordare a gradaţiei de merit şi a salariului de merit, consultānd
federaţiile sindicale din īnvăţămānt recunoscute la nivel naţional. (10)
Personalul didactic din īnvăţămāntul preuniversitar, care are titlul
ştiinţific de doctor, este remunerat cu 15% īn plus la salariul de
bază. (11)
Personalul didactic cu o vechime neīntreruptă īn īnvăţămāntul de peste
10 ani beneficiază de un spor de stabilitate de 15% din salariul de
bază, care face parte din acesta. (12)
Personalul didactic beneficiază de premii şi de alte drepturi băneşti
prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă. (13)
Personalul didactic beneficiază, la fiecare tranşă de vechime īn
īnvăţămānt, de un spor de 3% din salariul de bază, pentru
suprasolicitare neuropsihică. Acest spor se include īn salariul de
bază. Art. 51. - (1) Salarizarea personalului de conducere, de īndrumare şi de control, prevăzut īn Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995,
din unităţile de īnvăţămānt, din inspectoratele şcolare şi din
Ministerul Īnvăţămāntului se face prin salariul de bază al funcţiei
didactice, gradului didactic şi vechimii recunoscute īn īnvăţămānt, la
care se adaugă o indemnizaţie calculată la salariul de bază al funcţiei
didactice, după cum urmează: a) 15-25% pentru educatoarele, īnvăţătorii sau institutorii care īndeplinesc funcţia de director; b) 20-25% pentru directorul adjunct de şcoală sau de liceu; c) 25-35% pentru directorul de şcoală sau de liceu; d) 30-40% pentru inspectorul şcolar de specialitate; e) 25-30% pentru inspectorul şcolar; f) 25-35% pentru directorul casei corpului didactic; g) 35-45% pentru inspectorul şcolar general adjunct; h) 45-55% pentru inspectorul şcolar general; i) 45-50% pentru inspectorul principal de specialitate sau pentru funcţii echivalente īn Ministerul Īnvăţămāntului; j) 45-55% pentru inspectorul general sau pentru funcţii echivalente īn Ministerul Īnvăţămāntului. (2)
Pentru funcţiile de conducere din unităţile conexe ale īnvăţămāntului
preuniversitar se aplică, īn mod corespunzător, procentele menţionate
la alin. (1) lit. a)-c). (3)
Stabilirea diferenţiată a indemnizaţiei de conducere se face īn baza
unei metodologii aprobate de Ministerul Īnvăţămāntului. Indemnizaţia se
revizuieşte, după caz, anual, īn funcţie de performanţele manageriale
evidenţiate prin evaluare obiectivă. Această indemnizaţie se include īn
salariul de bază. (4)
Personalul didactic de predare care īndeplineşte funcţia de diriginte,
īnvăţătorii, institutorii şi educatoarele primesc o indemnizaţie de 10%
din salariul de bază, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 45
alin. (2) şi (3). Aceste indemnizaţii se includ īn salariul de bază. (5)
Personalul didactic desemnat să conducă şi să realizeze practica
pedagogică pentru pregătirea viitoarelor educatoare şi a viitorilor
īnvăţători, institutori şi profesori beneficiază de un spor de 10-25%
din salariul de bază al funcţiei, calculat īn raport cu numărul
elevilor sau al studenţilor practicanţi, potrivit regulamentului de
practică pedagogică aprobat de Ministerul Īnvăţămāntului. (6)
Personalul didactic de predare beneficiază de o primă de instalare, o
singură dată, la angajarea īn īnvăţămānt prin concurs, īn primii 5 ani
de la absolvirea studiilor. Cuantumul acestei prime se stabileşte
potrivit legii. (7)
Şefii de catedră, de comisii şi de colective metodice, de cercuri
pedagogice şi de consilii consultative de specialitate pot beneficia de
sporuri băneşti, conform reglementărilor legale. (8)
Personalul didactic poate fi salarizat şi prin plata cu ora sau prin
cumul, conform prevederilor art. 49 alin. (1). Calculul pentru plata cu
ora sau prin cumul se face la norma didactică prevăzută la art. 43.
Drepturile salariale provenite din cumul sau din plata cu ora,
drepturile băneşti cuvenite pentru invenţii şi inovaţii, activităţi
productive sau de altă natură, desfăşurate īn interesul īnvăţămāntului,
se defalcă, īn vederea impunerii, pe lunile la care se referă, şi se
impozitează distinct pentru fiecare activitate, separat de celelalte
venituri. (9)
Posturile didactice vacante sau temporar vacante pot fi suplinite, prin
cumul sau prin plata cu ora, de către personalul didactic existent,
īncadrat cu normă maximă, de către cadrele didactice pensionate, precum
şi de specialişti din alte sectoare de activitate, īn condiţiile
prezentei legi. (10)
Personalul didactic de conducere din unităţile de īnvăţămānt, degrevat
parţial sau total de norma de predare, poate fi salarizat prin plata cu
ora sau prin cumul, fără diminuarea obligaţiilor prevăzute īn fişa
postului, dar nu mai mult de 4-6 ore săptămānal. (11)
Liderii sindicatelor din īnvăţămānt, cu drept de rezervare a catedrei,
pot fi remuneraţi prin plata cu ora pentru efectuarea a maximum 4 ore
săptămānal. (12)
Salarizarea activităţilor didactice care nu pot fi normate īn posturi
didactice se cuantifică īn ore fizice şi se face prin plata cu ora, īn
condiţiile stabilite de Ministerul Īnvăţămāntului. Art. 52.
- (1) Evaluarea personalului didactic de predare, a celui auxiliar, de
conducere, de īndrumare şi de control se face anual, conform fişei de
evaluare elaborate de Ministerul Īnvăţămāntului. (2) Fişa de evaluare, corelată cu fişa individuală a postului, se notează prin punctaj de la 1 la 100. (3) Procedura de evaluare se declanşează prin autoevaluare, consemnată īn fişa individuală a postului. (4)
Pentru personalul didactic de predare, fişa de evaluare, vizată, după
caz, de către şeful de catedră sau de către responsabilul comisiei
metodice şi de către directorul unităţii şcolare, este analizată īn
consiliul de administraţie, care, īn prezenţa persoanei īn cauză,
decide asupra punctajului final. (5)
Īn fişa de evaluare se punctează şi activităţile realizate īn afara
fişei individuale a postului īn domeniul īnvăţămāntului, precum şi alte
activităţi solicitate de conducerea unităţii sau de organele ierarhic
superioare. (6)
Fişa de evaluare constituie un document de bază pentru stabilirea
drepturilor salariale, pentru promovare şi accesul la programele de
perfecţionare. TITLUL III Īnvăţămāntul superior CAPITOLUL I Funcţiile didactice şi de cercetare. Condiţiile pentru ocuparea acestora Secţiunea 1 Funcţiile didactice şi de cercetare Art. 53.
- (1) Funcţiile didactice sunt: preparator universitar, asistent
universitar, lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar
universitar, profesor universitar şi profesor universitar consultant. (2)
Īn īnvăţămāntul superior poate funcţiona personal didactic asociat
pentru următoarele funcţii prevăzute la alin. (1): asistent
universitar, lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar
universitar şi profesor universitar. (3)
Profesorii din īnvăţămāntul superior, pensionaţi pentru munca depusă şi
limită de vārstă, pot continua, potrivit legii, unele activităţi
didactice şi ştiinţifice, ca profesori consultanţi. Aceştia sunt
atestaţi īn această funcţie de senatele universitare. (4)
Īn raport cu necesităţile academice proprii, instituţiile de īnvăţămānt
superior pot chema la catedră specialişti cu valoare recunoscută īn
domeniu, din ţară sau din străinătate, īn calitate de profesori
asociaţi invitaţi, pe o durată determinată. Art. 54.
- (1) Personalul didactic prevăzut la art. 53 desfăşoară şi activitate
de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică, activitate de
proiectare şi de creaţie artistică, potrivit specificului. (2)
Īn catedre, departamente, unităţi sau īn centre de cercetare şi
microproducţie pot funcţiona pe posturi distincte şi personal de
cercetare, personal de cercetare asociat, inclusiv doctoranzi şi
studenţi, precum şi alte categorii de personal, potrivit legii.
Acestora li se īntocmeşte, după caz, carnet de muncă. Secţiunea a 2-a Condiţiile pentru ocuparea funcţiilor didactice Art. 55.
- (1) Pentru ocuparea funcţiilor didactice menţionate la art. 53 se
cere absolvirea cu diplomă de licenţă a unei instituţii de īnvăţămānt
superior sau cu diplomă echivalentă acesteia, ori a unei instituţii
academice postuniversitare, cu īndeplinirea condiţiilor prevăzute la
art. 68 din Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995. (2)
Pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor universitar şi de
conferenţiar universitar, candidaţii trebuie să deţină titlul
ştiinţific de doctor īn ramura de ştiinţă corespunzătoare postului sau
īntr-o ramură īnrudită. Pentru ocuparea funcţiei didactice de lector
universitar/şef de lucrări, candidaţii trebuie să fie doctori sau
doctoranzi īn ramura de ştiinţă corespunzătoare postului ori īntr-o
ramură īnrudită. (3)
Personalului didactic existent īn īnvăţămāntul superior, cu o vechime
efectivă la catedră de cel puţin 5 ani, i se consideră īndeplinite
condiţiile cerute de art. 68 din Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995. (4) Pentru ocuparea funcţiei de preparator universitar, se cer īndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (8). (5)
Pentru ocuparea funcţiei de asistent universitar, se cer īndeplinite
condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (8), precum şi o vechime minimă la
catedră de 2 ani īn īnvăţămāntul superior sau īn cercetarea ştiinţifică
de profil, respectiv de 4 ani īn īnvăţămāntul preuniversitar. Pentru
candidaţii care provin din afara īnvăţămāntului sau a cercetării
ştiinţifice, se cere o vechime de minimum 5 ani īn profilul postului
pentru care concurează. (6)
Pentru ocuparea funcţiei de lector universitar/şef de lucrări, se cer
īndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), (2) şi (8), precum şi: a)
pentru candidaţii care provin din īnvăţămāntul superior sau din
cercetarea ştiinţifică de profil, o vechime minimă de 6 ani sau de 4
ani, īn cazul candidaţilor care deţin titlul de doctor; b)
pentru candidaţii care provin din īnvăţămāntul preuniversitar, o
vechime minimă de 8 ani sau de 6 ani, īn cazul candidaţilor care deţin
titlul de doctor; c)
pentru candidaţii care provin din afara īnvăţămāntului sau a cercetării
ştiinţifice, o vechime minimă de 10 ani sau de 8 ani, īn cazul
candidaţilor care deţin titlul de doctor. (7)
Pentru ocuparea funcţiei de conferenţiar universitar sau de profesor
universitar se cer īndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), (2)
şi (8), precum şi o vechime minimă la catedră de 9 ani īn īnvăţămāntul
superior sau īn cercetarea ştiinţifică de profil. Pentru candidaţii
care provin din afara īnvăţămāntului sau a cercetării ştiinţifice, se
cere o vechime de cel puţin 15 ani de activitate īn profilul postului
pentru care concurează. (8)
Posturile didactice din īnvăţămāntul superior pot fi ocupate numai de
cetăţeni romāni. Prin excepţie, aceste posturi pot fi ocupate cu
contract de muncă pe o perioadă determinată şi de cetăţeni străini, īn
calitate de personal didactic asociat, conform legii. (9)
Candidatul la ocuparea unui post didactic cu predare īn altă limbă
decāt cea īn care şi-a făcut studiile superioare susţine proba practică
sau, după caz, prelegerea publică īn limba īn care urmează să facă
predarea. Această condiţie rămāne īn vigoare şi īn cazul īn care un
cadru didactic este propus, ulterior titularizării prin concurs, să
desfăşoare activităţi didactice īn altă limbă decāt cea īn care şi-a
făcut studiile. Art. 56.
- (1) Candidatul pentru ocuparea unui post didactic de lector
universitar/şef de lucrări, de conferenţiar universitar sau de profesor
universitar, care provine din afara īnvăţămāntului superior, trebuie să
facă dovada aptitudinilor didactice prin prelegere publică sau prin
probe similare, după caz. (2) Persoanele din īnvăţămāntul superior care īndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) şi la art. 55 alin. (1), (2)
şi (8), cu o activitate deosebită īn domeniul postului pentru care
concurează, demonstrată prin lucrări de specialitate de valoare
naţională şi internaţională, pot să se prezinte, cu aprobarea senatului
universitar, la concursul pentru ocuparea unui post didactic īn
īnvăţămāntul superior, fără īndeplinirea condiţiilor de vechime
stabilite la art. 55 alin. (6) sau (7), după caz. Art. 57.
- (1) Īn īnvăţămāntul superior medical, candidaţii la concursul pentru
ocuparea postului de asistent universitar trebuie să aibă cel puţin
titlul de medic rezident, cu o vechime de minimum 3 ani īn
specialitatea postului. Fac excepţie posturile de la disciplinele care
nu au corespondent īn reţeaua Ministerului Sănătăţii. (2)
Īn īnvăţămāntul superior medical, la disciplinele cu corespondenţă īn
reţeaua Ministerului Sănătăţii, candidaţii la concursul pentru ocuparea
posturilor de şef de lucrări, de conferenţiar universitar sau de
profesor universitar trebuie să aibă şi titlul de medic primar. Secţiunea a 3-a Ocuparea şi eliberarea posturilor didactice Art. 58.
- (1) Posturile didactice prevăzute la art. 53 alin. (1) se ocupă prin
concurs organizat de instituţiile de īnvăţămānt superior acreditate sau
autorizate provizoriu. Concursul este valabil numai pentru instituţia
de īnvăţămānt superior respectivă. (2)
Concursul pentru ocuparea posturilor didactice are caracter deschis. La
concurs se poate prezenta orice persoană care īndeplineşte condiţiile
prevăzute de prezentul statut şi de Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995. (3) Comisiile de concurs sunt formate din personal didactic titular din instituţia respectivă sau din afara acesteia. (4)
Anunţarea publică a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice
vacante sau transformate se face, de către instituţia de īnvăţămānt
superior, īn Monitorul Oficial al Romāniei şi cel puţin īntr-un ziar de
circulaţie naţională, precum şi prin afişare la sediu, īn cel mult 45
de zile de la data īnceperii semestrului universitar. (5) Īnscrierea la concurs se face īn termen de 30 de zile de la data publicării postului īn Monitorul Oficial al Romāniei. (6)
Probele de concurs şi conţinutul acestora sunt stabilite de catedre sau
de departamente. Tematica probelor de concurs, metodologia şi programul
desfăşurării acestuia se pun la dispoziţia candidaţilor o dată cu
īnscrierea la concurs. (7) Dosarul de īnscriere la concursul pentru ocuparea unui post didactic cuprinde obligatoriu următoarele: a) cerere-tip de īnscriere; b)
copii legalizate de pe diploma de bacalaureat sau echivalentă, de pe
diploma de licenţă sau echivalentă, īnsoţite de foaia matricolă, precum
şi o adeverinţă doveditoare a vechimii īn muncă; c)
diploma de doctor īn ramura de ştiinţă corespunzătoare postului, precum
şi alte diplome sau titluri ştiinţifice ori academice, după caz; d) curriculum vitae; e) lista lucrărilor publicate, īnsoţită de cāte un exemplar din titlurile reprezentative; f) dovada īndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 55 şi 56, precum şi aprobarea senatului universitar, după caz; g) alte materiale solicitate de senatul universitar sau prin reglementările Ministerului Īnvăţămāntului. (8) Probele de concurs se programează şi se susţin o singură dată. (9)
Durata concursului şi finalizarea acestuia la nivelul comisiei de
concurs se īncadrează īn 30 de zile de la data īncheierii īnscrierii. (10)
Finalizarea concursului la nivelul instituţiei de īnvăţămānt superior
este obligatorie īn termen de 45 de zile de la depunerea raportului
comisiei de concurs. Art. 59.
- (1) Concursul pentru ocuparea funcţiei de preparator universitar sau
de asistent universitar constă īn probe scrise, orale şi practice,
specifice postului, stabilite conform art. 58 alin. (6). (2)
Comisia de concurs este formată din şeful catedrei sau din
reprezentantul acestuia, īn calitate de preşedinte, şi din 2 membri,
avānd funcţia didactică de cel puţin lector universitar/şef de lucrări
ori funcţii superioare din profilul postului. (3) Comisia de concurs se propune de către şeful catedrei şi se aprobă de consiliul facultăţii. (4)
Rezultatul probelor de concurs se apreciază de către fiecare membru al
comisiei prin note de la 10 la 1. Nota probei reprezintă media
artimetică a acestora. Comisia īntocmeşte, īn termen de 5 zile de la
susţinerea ultimei probe, un raport asupra desfăşurării concursului, cu
concluzii de recomandare a candidatului care a obţinut cea mai mare
medie. Pot fi recomandaţi candidaţii care au obţinut cel puţin media 8
şi nici o notă sub 7. Raportul se supune consiliului facultăţii, de
către decan, care aprobă rezultatul concursului prin vot nominal
deschis. (5)
Hotărārea consiliului facultăţii se supune validării senatului
universitar, referitor la respectarea criteriilor şi a procedurii de
concurs. (6)
Numirea pe postul de preparator universitar sau de asistent universitar
se face prin decizia rectorului, īncepānd cu prima zi a semestrului
următor. Art. 60.
- (1) Concursul pentru ocuparea funcţiei de lector universitar/şef de
lucrări constă īn verificarea īndeplinirii condiţiilor necesare, prin
analiza dosarului de īnscriere, precum şi din susţinerea unei prelegeri
publice, īn prezenţa comisiei de concurs. Tema prelegerii se stabileşte
de către comisie şi se anunţă candidatului cu 48 de ore īnainte de
susţinere. (2)
Comisia de concurs este formată din şeful catedrei sau al
departamentului ori din reprezentantul acestuia, īn calitate de
preşedinte, şi din 3 membri specialişti īn profilul postului, cu
funcţie didactică de lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar
sau profesor universitar. Comisia de concurs se propune de către şeful
catedrei, se aprobă de către consiliul facultăţii şi trebuie să includă
cel puţin un conferenţiar sau un profesor. (3)
Aprecierea candidatului la concursul pentru ocuparea postului didactic
de lector universitar/şef de lucrări se face prin punctaj, īn baza unei
grile, adaptată specificului catedrei sau departamentului şi aprobată
de senatul universitar. Īn raportul comisiei se evaluează activitatea
didactică şi ştiinţifică a candidatului, activitatea extradidactică īn
interesul īnvăţămāntului, precum şi aprecierea asupra prelegerii
publice. (4)
Preşedintele comisiei de concurs prezintă raportul acesteia īn
consiliul facultăţii, nominalizānd candidatul cu cele mai bune
performanţe. Consiliul facultăţii aprobă rezultatul concursului prin
vot nominal deschis. (5)
Hotărārea consiliului facultăţii se prezintă de către decan sau de un
reprezentant al acestuia şi se supune de către rector confirmării
senatului universitar cu privire la respectarea criteriilor şi
procedurii de concurs, care se pronunţă prin vot nominal deschis. (6)
Numirea pe postul de lector universitar/şef de lucrări se face prin
decizia rectorului, īncepānd cu prima zi a semestrului următor. Numirea
lectorului universitar/şefului de lucrări, care este doctorand, se face
pentru o perioadă de 4 ani. Numirea devine definitivă, dacă īn această
perioadă lectorul universitar obţine titlul ştiinţific de doctor īn
specialitatea respectivă. Art. 61.
- (1) Concursul pentru ocuparea posturilor de conferenţiar universitar
sau de profesor universitar constă īn verificarea īndeplinirii
condiţiilor prevăzute de lege, prin analiza dosarului de īnscriere la
concurs, iar pentru cei care nu provin din īnvăţămāntul superior, şi
din susţinerea unei prelegeri publice, īn faţa studenţilor, īn prezenţa
comisiei de concurs. Tema prelegerii se stabileşte de către comisie şi
se anunţă candidatului cu 48 de ore īnainte de susţinere. (2)
Comisia de concurs este formată din decanul facultăţii sau un
reprezentant al acestuia, membru īn senatul universitar, īn calitate de
preşedinte, din 4 membri, dintre care cel puţin 2 din afara instituţiei
de īnvăţămānt superior respective. Comisia de concurs este alcătuită
din conferenţiari universitari şi din profesori universitari, pentru
postul de conferenţiar universitar, respectiv din profesori
universitari, pentru postul de profesor universitar. Comisia de concurs
se aprobă de către senatul universitar, la propunerea consiliului
facultăţii. (3)
Aprecierea candidatului la concursul pentru ocuparea postului didactic
de conferenţiar universitar sau de profesor universitar se face prin
punctaj, īn baza unei grile adaptate specificului catedrei sau
departamentului, aprobată de senatul universitar. Raportul comisiei
cuprinde evaluarea activităţii didactice şi a celei ştiinţifice a
candidatului, activitatea extradidactică īn interesul īnvăţămāntului,
precum şi aprecierea asupra prelegerii publice. (4)
Preşedintele comisiei de concurs prezintă raportul acesteia īn
consiliul facultăţii, nominalizānd candidatul cu cele mai bune
performanţe. Consiliul facultăţii aprobă rezultatul concursului prin
vot nominal deschis. (5)
Hotărārea consiliului facultăţii se prezintă de către decan sau de
către un reprezentant al acestuia şi se supune de către rector
validării senatului universitar cu privire la respectarea criteriilor
şi a procedurii de concurs, care se pronunţă prin vot nominal deschis. (6)
Dosarul de concurs, īmpreună cu raportul comisiei şi cu documentele
īnsoţitoare, se īnaintează Consiliului Naţional de Atestare a
Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, care, pe baza
analizei acestora, se pronunţă prin vot nominal deschis, īn termen de
cel mult 90 de zile. Īn cazul īn care un conferenţiar universitar sau
profesor universitar susţine concurs pentru un post didactic īn aceeaşi
specialitate şi pentru acelaşi titlu didactic, dobāndit printr-un
concurs anterior, nu mai este necesară confirmarea de către Consiliul
Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor
Universitare. (7)
Īn urma ordinului emis de către ministrul īnvăţămāntului, numirea pe
postul de conferenţiar universitar, respectiv de profesor universitar,
se face prin decizia rectorului, īncepānd cu prima zi a semestrului
următor celui īn care a avut loc validarea concursului īn senatul
universitar. Art. 62.
- (1) Contestaţiile se adresează, după caz, senatului universitar sau
Ministerului Īnvăţămāntului, īn termen de cel mult 10 zile, şi se
soluţionează īn termen de cel mult 60 de zile de la data expirării
termenului de contestaţie. (2) Īn cazul īn care postul scos la concurs nu a fost ocupat, concursul poate fi reluat, cu respectarea procedurii complete. Art. 63.
- Funcţiile şi gradele de cercetător ştiinţific īn reţeaua
īnvăţămāntului superior se obţin potrivit reglementărilor legale īn
vigoare. Art. 64.
- (1) Profesorii universitari pensionaţi pot funcţiona īn continuare īn
īnvăţămāntul superior, īn calitate de profesori universitari
consultanţi, la recomandarea catedrei, cu avizul consiliului facultăţii
şi cu aprobarea senatului universitar, obţinute prin vot nominal
deschis. (2)
Pot fi recomandaţi pentru ocuparea acestei funcţii profesorii
universitari care, prin activitatea ştiinţifică şi pedagogică, s-au
remarcat la nivel naţional şi internaţional. (3) Atribuţiile profesorului universitar consultant sunt stabilite de catedră prin fişa individuală a postului. Art. 65.
- (1) Posturile didactice vacante pot fi ocupate temporar, cu
reconfirmare anuală, de personal didactic titular din instituţia de
īnvăţămānt superior respectivă sau de personal didactic asociat, prin
cumul sau prin plata cu ora. (2)
Ocuparea posturilor didactice vacante cu personal didactic asociat, din
afara instituţiei de īnvăţămānt superior, se face prin concurs,
organizat la nivelul catedrei sau al departamentului, constānd cel
puţin īn curriculum vitae şi interviu. (3)
Metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor didactice vacante cu
personal didactic asociat se aprobă de senatul universitar. (4) Angajarea temporară a personalului didactic asociat se face prin decizie a rectorului. Art. 66.
- Angajarea specialiştilor cu valoare recunoscută īn domeniu, din ţară
sau din străinătate, īn calitate de profesori asociaţi invitaţi, se
avizează de consiliul departamentului sau al facultăţii şi se aprobă de
senatul universitar. CAPITOLUL II Conducerea instituţiilor de īnvăţămānt superior Art. 67.
- Structurile de conducere īn instituţia de īnvăţămānt superior sunt:
senatul universitar, consiliul facultăţii, consiliul colegiului,
consiliul departamentului şi biroul catedrei. Prin Carta universitară
se pot īnfiinţa şi alte organisme colective specializate. Art. 68.
- (1) Instituţia de īnvăţămānt superior este condusă de senatul
universitar, prezidat de rector. Fiecare facultate din structura
instituţiei desemnează reprezentanţi īn senatul universitar, cadre
didactice, cercetători şi studenţi, potrivit legii şi Cartei
universitare. Decanii facultăţilor, directorii de departamente şi de
colegii, direct subordonate instituţiei de īnvăţămānt superior, fac
parte de drept din senatul universitar. La şedinţele senatului
universitar pot participa, ca invitaţi ai biroului acestuia,
reprezentanţi ai sindicatelor din instituţia respectivă, precum şi
orice altă persoană din instituţie sau din afara acesteia. (2)
Conducerea operativă a instituţiei de īnvăţămānt superior este
asigurată de biroul senatului universitar, alcătuit din rector, īn
calitate de preşedinte, prorector/prorectori, secretar ştiinţific,
director general administrativ şi dintr-un reprezentant al studenţilor
sau al organizaţiilor studenţeşti legal constituite la nivel de
institut, membru al senatului. Membrii biroului senatului universitar,
cu excepţia directorului general administrativ, sunt aleşi pe funcţii
de senatul universitar. Rectorul poate invita la şedinţa biroului
decani, reprezentanţi ai sindicatelor şi ai asociaţiilor studenţeşti
sau orice altă persoană din instituţie sau din afara acesteia. Prin
Carta universitară, senatul universitar poate include īn biroul său
decani sau directori de departamente ori de colegii. Art. 69.
- (1) Facultatea este condusă de consiliul facultăţii, prezidat de
decan. Consiliul este ales de comunitatea cadrelor didactice titulare,
arondate facultăţii, şi a cercetătorilor ştiinţifici cu titlu de doctor
din catedrele şi din departamentele subordonate facultăţii. Īn
consiliul facultăţii, studenţii sunt reprezentaţi īn proporţie de 1/4
din numărul membrilor acestuia. (2)
Īn consiliul facultăţii pot fi alese persoane din toate categoriile de
personal didactic titular şi de cercetare, cuprinse īn statele de
funcţii. Art. 70.
- Departamentul este condus de consiliu, prezidat de director. Modul de
constituire a consiliului departamentului se stabileşte prin hotărāre a
senatului universitar sau, după caz, a consiliului facultăţii. Aceleaşi
prevederi se aplică şi unităţilor de cercetare, proiectare,
microproducţie. Art. 71.
- Catedra, ca unitate structurală de bază a facultăţii sau a
departamentului, funcţionează cu cel puţin 15 posturi didactice.
Conducerea catedrei este asigurată de biroul catedrei, alcătuit din
şeful de catedră şi din cel puţin 2 membri aleşi dintre cadrele
didactice din catedra respectivă. Conducerea operativă revine şefului
de catedră. Şeful unei catedre cu mai puţin de 12 posturi didactice
ocupate cu personal didactic titular nu beneficiază de indemnizaţia
prevăzută la art. 91 alin. (1) lit. a). Art. 72.
- (1) Structurile şi funcţiile de conducere din instituţia de
īnvăţămānt superior sunt alese prin vot secret pe o perioadă de 4 ani,
conform Cartei universitare şi īn condiţiile legii. Cadrele didactice
din aceste structuri şi funcţii trebuie să fie titulare īn instituţia
de īnvăţămānt superior respectivă. Orice
discriminare privind alegerea īn structurile şi īn funcţiile de
conducere este interzisă. Īn cazul eliberării unui loc īn funcţiile de
conducere, se procedează la alegeri parţiale, potrivit Cartei
universitare. Aceeaşi prevedere se aplică şi īn situaţia descompletării
cu mai mult de 1/3 a structurilor de conducere. (2)
Funcţiile de conducere de rector, de prorector, de decan, de prodecan,
de director de departament, de director de colegiu sau de unitate de
cercetare, proiectare, microproducţie şi de şef de catedră nu se
cumulează. Aceste funcţii pot fi ocupate numai de profesori
universitari sau de conferenţiari universitari titulari. (3)
O persoană nu poate ocupa funcţia de rector mai mult de două mandate
succesive. Aceeaşi prevedere se aplică şi pentru funcţia de decan. (4)
Numărul de prorectori şi de prodecani din instituţiile de īnvăţămānt
superior de stat se stabileşte īn funcţie de numărul de studenţi şi de
domeniul de īnvăţămānt, conform normelor unitare de structură, aprobate
de ministrul īnvăţămāntului. (5)
Atribuţiile şi competenţele structurilor şi ale funcţiilor de conducere
din īnvăţămāntul superior sunt stabilite prin Carta universitară a
instituţiei, potrivit legii. Hotărārile senatelor universitare, ale
consiliilor facultăţilor şi ale departamentelor, cu excepţia
prevederilor de la art. 74 alin. (3), se iau cu votul majorităţii
membrilor prezenţi, dacă numărul lor reprezintă cel puţin 2/3 din
numărul total al membrilor. Membrii acestor structuri de conducere au
drept de vot deliberativ egal. Art. 73.
- Īn senatele universitare şi īn consiliile facultăţilor, la votul
pentru ocuparea sau eliberarea posturilor didactice participă numai
cadrele didactice. Art. 74.
- (1) Funcţiile de conducere din instituţia de īnvăţămānt superior, cu
excepţia rectorului, se confirmă de senatul universitar. Rectorul, ales
de senatul universitar, se confirmă prin ordin al ministrului
īnvăţămāntului. Īn caz de neconfirmare, se aplică īn mod corespunzător
prevederile alin. (3) din prezentul articol. (2)
Persoana aflată īntr-o funcţie de conducere poate fi revocată din
funcţie prin procedura folosită pentru alegere, la iniţiativa unei
treimi din numărul total al electorilor. Audierea persoanei respective
este obligatorie. (3)
Ministrul īnvăţămāntului īl poate suspenda din funcţie pe rectorul unei
instituţii de īnvăţămānt superior de stat sau particulare, acreditate
sau autorizate provizoriu. Suspendarea, temeinic justificată īn scris,
se aduce la cunoştinţă senatului universitar, care are obligaţia de a
valida sau de a invalida această decizie īn termen de 30 de zile. Se
consideră invalidare, avānd drept consecinţă menţinerea persoanei
respective īn funcţia de rector, dacă votează īmpotriva suspendării cel
puţin 2/3 din numărul total al membrilor senatului universitar. Īn caz
contrar, se declanşează procedura de alegere a noului rector. Procedura
de suspendare nu se poate declanşa īn perioada vacanţelor universitare.
(4)
Postul de director general administrativ se ocupă prin concurs,
organizat de instituţia de īnvăţămānt superior. Preşedintele comisiei
de concurs este rectorul instituţiei. Din comisie face parte, īn mod
obligatoriu, un reprezentant al Ministerului Īnvăţămāntului. Validarea
concursului se face de senatul universitar, iar numirea pe post, de
către rector. CAPITOLUL III Perfecţionarea pregătirii personalului didactic şi didactic auxiliar Art. 75.
- Perfecţionarea pregătirii personalului didactic din īnvăţămāntul
superior se realizează, īn principal, prin formele prevăzute la art.
164 din Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995: a) programe de documentare şi schimburi de experienţă la nivel naţional şi internaţional; b) programe de specializare şi de cooperare interuniversitară, īn ţară şi īn străinătate; c) īnvăţămānt postuniversitar, organizat potrivit legii; d) programe de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, realizate īn ţară sau prin cooperare internaţională; e) inovare educaţională, creaţie ştiinţifică, tehnică şi artistică. Art. 76.
- Perfecţionarea pregătirii personalului didactic auxiliar se
realizează īn cadrul unui sistem de grade profesionale, pe baza unei
metodologii specifice, aprobată de ministrul īnvăţămāntului. Formele de
perfecţionare, prevăzute la art. 75, pot fi utilizate, după caz, şi
pentru perfecţionarea personalului didactic auxiliar. Art. 77.
- Finanţarea activităţilor de perfecţionare a pregătirii personalului
didactic şi didactic auxiliar din īnvăţămāntul superior de stat este
asigurată de Ministerul Īnvăţămāntului prin bugetele repartizate
instituţiilor de īnvăţămānt. Fondurile repartizate pot fi suplimentate
prin contribuţii ale agenţilor economici interesaţi, din fondurile unor
organisme ştiinţifice, precum şi prin sponsorizări interne sau
internaţionale, potrivit legii. Art. 78.
- Evaluarea activităţii de perfecţionare se face de către catedră,
departament sau de alte structuri instituţionale, potrivit criteriilor
stabilite īn Carta universitară. CAPITOLUL IV Norma didactică şi condiţiile de salarizare a personalului didactic Secţiunea 1 Norma didactică şi de cercetare Art. 79. - (1) Īn atribuţiile personalului didactic din īnvăţămāntul superior intră: a)
activităţi didactice de predare, de seminarizare şi lucrări practice,
de instruire practică şi de evaluare, conform planurilor de īnvăţămānt
şi programelor analitice; b) activităţi de pregătire ştiinţifică şi metodică şi alte activităţi īn interesul īnvăţămāntului; c)
activităţi de cercetare ştiinţifică, de dezvoltare tehnologică,
activităţi de proiectare şi creaţie artistică, potrivit specificului. (2)
Activităţile corespunzătoare menţionate la alin. (1) sunt prevăzute īn
fişa postului, tipizată la nivel naţional. Fişa, elaborată de
Ministerul Īnvăţămāntului īmpreună cu federaţiile sindicale din
īnvăţămāntul superior, pe baza propunerilor senatelor universitare,
constituie anexă la contractul colectiv de muncă. (3)
Fişa individuală a postului nominalizează activităţile din fişa
tipizată, stabilite, cu acordul cadrului didactic, de catedră sau de
către departament. Fişa individuală, revizuită īn fiecare an
universitar, constituie anexă la contractul individual de muncă. Art. 80. - (1) Norma didactică, potrivit art. 79 alin. (1) lit. a), poate cuprinde: a) activităţi de predare; b) activităţi de seminar, proiecte de an, lucrări practice şi de laborator; c)
īndrumare de proiecte, de lucrări de licenţă şi de absolvire, de
practică pedagogică, productivă şi de cercetare ştiinţifică; d) īndrumarea doctoranzilor īn stagiu; e) conducere de disertaţii; f) conducerea activităţilor didactico-artistice sau sportive; g) activităţi de evaluare; h)
consultaţii, īndrumarea cercurilor ştiinţifice studenţeşti, a
studenţilor īn cadrul sistemului de credite transferabile, participarea
la consilii şi īn comisii īn interesul īnvăţămāntului. (2)
Norma didactică săptămānală īn īnvăţămāntul superior se cuantifică īn
ore convenţionale. Această normă este de cel mult 16 ore săptămānal,
reprezentānd activităţi prevăzute la alin. (1). (3)
Norma didactică se stabileşte conform planului de īnvăţămānt şi se
calculează ca normă medie săptămānală, indiferent de perioada anului
universitar īn care este efectuată. Norma medie săptămānală se
stabileşte prin īmpărţirea numărului de ore convenţionale din fişa
individuală a postului la numărul de săptămāni īnscris īn planul de
īnvăţămānt, pentru activitatea didactică de predare şi de seminarizare
din īntregul an universitar. (4)
Ora convenţională este ora didactică de seminar, de laborator, de
lucrări practice sau de activităţi similare acestora, din īnvăţămāntul
universitar. (5) Īn īnvăţămāntul universitar, ora de curs reprezintă 2 ore convenţionale. (6)
Īn īnvăţămāntul postuniversitar, inclusiv īn cel de perfecţionare a
personalului didactic, precum şi īn īnvăţămāntul universitar cu predare
integrală īn limbi de circulaţie internaţională, ora de curs reprezintă
2,5 ore convenţionale, iar ora de seminar sau de activităţi similare
acesteia reprezintă 1,5 ore convenţionale. Pentru conducătorii de
doctorat, se normează 0,5 ore convenţionale săptămānal, pentru fiecare
doctorand īn stagiu. (7)
Pentru cadrele didactice care desfăşoară activităţi īn departamente sau
īn secţii cu predare īntr-o limbă de circulaţie internaţională, īn
īnvăţămāntul universitar, norma didactică se calculează potrivit alin.
(6). Fac excepţie de la această prevedere cadrele didactice care predau
o limbă de circulaţie internaţională, pentru care se aplică prevederile
alin. (4) şi (5). (8)
Īn īnvăţămāntul postuniversitar medical, forma rezidenţiat, normarea
personalului didactic se face īn baza prevederilor art. 79 din Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995. (9)
Activităţile de evaluare prevăzute la alin. (1) lit. g), cuprinse īn
norma didactică, se cuantifică īn ore convenţionale, printr-o
metodologie aprobată de senatul universitar, īn funcţie de profil şi de
specializare. Art. 81.
- (1) Norma didactică săptămānală medie, calculată īn ore
convenţionale, pentru activităţile prevăzute la art. 80 alin. (1) lit.
a)-f) se stabileşte după cum urmează: a) profesor universitar: 5-7 ore, dintre care cel puţin 4 ore convenţionale de curs; b) conferenţiar universitar: 7-9 ore, dintre care cel puţin 4 ore convenţionale de curs; c) lector universitar/şef de lucrări: 9-11 ore, dintre care cel puţin 2 ore convenţionale de curs; d) asistent universitar: 10-11 ore, cuprinzānd activităţi menţionate la art. 80 alin. (1) lit. b) şi c); e)
preparator universitar: 4-6 ore, cuprinzānd activităţi menţionate la
art. 80 alin. (1) lit. b) şi c); preparatorul universitar va efectua
săptămānal 6 ore de asistenţă. (2)
Prin excepţie, norma personalului didactic prevăzut la alin. (1) lit.
a)-c), care, datorită specificului disciplinelor, nu are īn structura
postului ore de curs, se majorează cu 2 ore convenţionale. Norma
personalului didactic care nu desfăşoară activităţi de cercetare
ştiinţifică sau echivalentă acesteia se majorează cu pānă la 4 ore
convenţionale, fără a depăşi 15 ore convenţionale. Aceste excepţii se
aprobă de consiliul facultăţii. (3) Norma asistentului universitar cu titlul ştiinţific de doctor poate cuprinde, cel mult, 2 ore convenţionale de curs. (4)
Īn situaţia īn care norma didactică nu poate fi alcătuită conform alin.
(1)-(3), aceasta se completează cu activităţi de cercetare ştiinţifică,
la propunerea şefului de catedră, cu acordul consiliului facultăţii.
Diminuarea normei didactice este de cel mult 1/2 din norma respectivă,
iar ora de cercetare este echivalentă cu 0,5 ore convenţionale. Cadrul
didactic īşi menţine calitatea de titular īn funcţia didactică obţinută
prin concurs. (5)
Cadrele didactice titulare, a căror normă didactică nu poate fi
constituită conform prevederilor alin. (1)-(4), pot fi trecute
temporar, la cererea acestora, cu normă integrală de cercetare
ştiinţifică finanţată de la bugetul de stat, īn cadrul catedrei sau al
departamentului, menţināndu-şi calitatea de titular īn funcţia
didactică obţinută prin concurs. Īn această perioadă, cadrul didactic
are obligaţiile personalului de cercetare din īnvăţămāntul superior. (6)
Īn limitele prevăzute de prezentul articol, senatul universitar
stabileşte, diferenţiat, norma didactică efectivă, īn funcţie de
profil, specializare, ponderea disciplinelor īn pregătirea de
specialitate a studenţilor şi de dimensiunea formaţiunilor de studiu. Art. 82.
- Personalul didactic auxiliar din īnvăţămāntul superior desfăşoară
activităţi specifice stabilite īn fişa individuală a postului. Timpul
săptămānal de lucru al acestuia este identic cu cel stabilit pentru
personalul cu funcţii echivalente din celelalte sectoare bugetare,
potrivit legii. Art. 83.
- Personalul de cercetare şi de proiectare din īnvăţămāntul superior
desfăşoară activităţi specifice, stabilite īn fişa individuală a
postului de către conducerea catedrei sau a departamentului, cu acordul
persoanei īn cauză. Art. 84. - (1) Statele de funcţii ale personalului didactic se īntocmesc anual. (2) Funcţiile didactice şi numărul posturilor se stabilesc ţinānd seama de: a) planurile de īnvăţămānt; b) formaţiunile de studiu; c) normele didactice şi de cercetare. (3)
Īn statul de funcţii sunt īnscrise, īn ordine ierarhică, posturile
didactice ocupate sau vacante, specificāndu-se funcţiile didactice
corespunzătoare şi numărul săptămānal de ore convenţionale repartizate
pe ore de curs, seminarii, laboratoare, lucrări practice sau proiecte,
practica de specialitate şi activităţi echivalente acestora, la
disciplinele din planul de īnvăţămānt. (4)
Statele de funcţii se īntocmesc la catedre sau la departamente, prin
consultarea membrilor acestora, ca urmare a precizării sarcinilor
didactice de către consiliul facultăţii. La catedrele sau la
departamentele cu discipline la mai multe facultăţi sau colegii,
statele de funcţii se completează pe baza notelor de comandă, avizate
de conducerea instituţiei de īnvăţămānt superior. (5)
Formaţiunile de studiu şi dimensiunile acestora se stabilesc de
senatele universitare, la propunerea consiliilor facultăţilor, īn
următoarele condiţii: a)
īn īnvăţămāntul universitar: grupa de studii cuprinde īn medie 20 de
studenţi, dar nu mai puţin de 13 şi nu mai mult de 25; subgrupa de
studii pentru aplicaţii şi lucrări practice cuprinde īn medie 10
studenţi, dar nu mai puţin de 7 şi nu mai mult de 13; b)
prin excepţie de la prevederile stabilite la lit. a), formaţiunile de
studiu pentru practica pedagogică, īnvăţămāntul medical clinic, de
artă, sportiv, precum şi pentru īnvăţămāntul postuniversitar pot fi mai
mici, la propunerea senatelor universitare şi cu acordul Ministerului
Īnvăţămāntului. Prevederea de mai sus se poate aplica şi la alte
domenii, īn funcţie de specific şi de situaţie; c) la disciplinele opţionale şi facultative, formaţiunile de studiu cuprind cel puţin 5 studenţi. (6) Statul de funcţii al personalului didactic se avizează de consiliul facultăţii şi se aprobă de senatul universitar. Art. 85.
- Posturile didactice rezervate, vacante ori temporar vacante sunt
acoperite cu prioritate de personalul titular ori de personal didactic
asociat, prin cumul sau prin plata cu ora, conform prezentei legi. Secţiunea a 2-a Condiţiile de salarizare a personalului didactic Art. 86.
- Salarizarea personalului didactic şi de cercetare din īnvăţămāntului
superior se face īn conformitate cu prevederile art. 48 din prezenta
lege. Art. 87. - (1) Salarizarea personalului didactic se stabileşte īn raport cu: a) funcţia didactică; b) titlul ştiinţific; c) norma didactică; d) calitatea activităţii didactico-ştiinţifice stabilite pe baza procedurii de evaluare anuală; e) vechimea recunoscută īn īnvăţămānt; f) condiţiile specifice īn care īşi desfăşoară activitatea. (2)
Cadrul didactic aflat īn situaţiile prevăzute la art. 81 alin. (4) şi
(5) este salarizat corespunzător postului deţinut ca titular. Art. 88. - Salarizarea personalului de cercetare din instituţiile de īnvăţămānt superior se stabileşte īn raport cu: a) funcţia de cercetare; b) titlul ştiinţific; c) calitatea activităţii de cercetare, stabilită pe baza procedurii de evaluare anuală; d) vechimea recunoscută īn cercetare; e) contribuţia adusă īn procesul de īnvăţămānt; f) aportul financiar şi material rezultat din activitatea proprie; g) condiţiile specifice īn care īşi desfăşoară activitatea. Art. 89.
- (1) Sporul de salariu prevăzut la art. 87 alin. (1) lit. f) şi la
art. 88 lit. g) se atribuie personalului didactic şi de cercetare care
desfăşoară activităţi īn condiţii de risc, potrivit legii şi
contractului colectiv de muncă, fără a depăşi 30% din salariul de bază
şi care face parte din acesta. (2)
Drepturile şi obligaţiile referitoare la protecţia muncii, care revin
personalului didactic, didactic auxiliar şi de cercetare, se stabilesc
īn cadrul contractelor colective de muncă dintre instituţiile de
īnvăţămānt superior şi sindicate sau reprezentanţii salariaţilor din
instituţie, potrivit legii. (3)
Drepturile salariale provenite din cercetare ştiinţifică, proiectare,
consultanţă, expertiză, invenţii şi inovaţii, precum şi din cumul sau
plata cu ora, se defalcă, īn vederea impunerii, pe lunile la care se
referă, şi se impozitează distinct pentru fiecare activitate, separat
de celelalte venituri. Art. 90.
- (1) Personalul didactic din īnvăţămāntul superior, inclusiv cel
prevăzut la art. 81 alin. (4) şi (5), beneficiază de tranşele de
vechime la salarizare, stabilite de lege, şi de două tranşe
suplimentare care se acordă la 35 şi la peste 40 de ani de activitate
īn īnvăţămānt. (2)
Coeficienţii de ierarhizare a salariilor de bază pentru vechimea īn
īnvăţămānt de pānă la 30 de ani sunt cei prevăzuţi de legislaţia īn
vigoare. (3)
Pentru fiecare dintre tranşele suplimentare de vechime se acordă o
creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/20 din coeficientul de
ierarhizare corespunzător tranşei anterioare de vechime. (4) Personalul didactic din īnvăţămāntul superior beneficiază şi de prevederile art. 50 alin. (13). (5)
Personalul didactic şi de cercetare din īnvăţămāntul superior, care are
titlul ştiinţific de doctor, beneficiază de prevederile art. 50 alin.
(10). (6)
Personalul didactic din īnvăţămāntul superior, inclusiv cel prevăzut la
art. 81 alin. (4) şi (5), cu performanţe deosebite īn pregătirea
studenţilor, īn inovare didactică şi īn cercetare ştiinţifică, precum
şi cu o vechime de peste 15 ani īn īnvăţămānt, poate beneficia de
gradaţia de merit, acordată prin concurs. Această gradaţie se acordă la
15% din numărul posturilor didactice existente la nivelul instituţiei
de īnvăţămānt superior, autorizate sau acreditate, şi reprezintă 20%
din salariul de bază al persoanei īndreptăţite. Gradaţia de merit se
include īn salariul de bază. (7)
Proporţia de 15% prevăzută la alin. (6) se eşalonează īn cote anuale de
5% īn primii trei ani de la data intrării īn vigoare a prezentei legi. (8) Atribuirea gradaţiei de merit se face prin concurs, care cuprinde următoarele faze: a)
candidatul īntocmeşte şi depune, la conducerea catedrei sau a
departamentului, raportul de autoevaluare a activităţii desfăşurate; b)
raportul de autoevaluare se supune dezbaterii catedrei sau
departamentului, care formulează o apreciere sintetică asupra
activităţii candidatului; c)
conducerea catedrei sau a departamentului īnaintează consiliului
facultăţii raportul de autoevaluare şi aprecierea sintetică; acesta
analizează şi transmite senatului universitar lista candidaţilor
recomandaţi, potrivit numărului de gradaţii de merit atribuite de către
senat facultăţii respective; d) senatul universitar analizează recomandările consiliilor facultăţilor şi hotărăşte acordarea gradaţiilor de merit; e) rectorul emite decizie de acordare a gradaţiei de merit. (9)
Gradaţia de merit se acordă pe o perioadă de 3 ani. Personalul didactic
care a beneficiat de gradaţia de merit poate participa din nou la
concurs. (10)
Personalul didactic, didactic auxiliar, de cercetare şi de proiectare
din īnvăţămāntul superior poate beneficia de salariu de merit, conform
legii. Numărul salariilor de merit se calculează la totalul posturilor
existente īn instituţia de īnvăţămānt superior, potrivit legislaţiei īn
vigoare. (11) Un cadru didactic nu poate beneficia simultan de gradaţie de merit şi de salariu de merit. (12) Art. 50 alin. (11) se aplică īn mod corespunzător şi personalului din īnvăţămāntul superior. Art. 91.
- (1) Persoanele alese īn funcţiile de conducere din īnvăţămāntul
superior de stat beneficiază de indemnizaţie lunară de conducere,
calculată īn procente din salariul de bază al funcţiei de profesor
universitar, cu vechime maximă, după cum urmează: a) 10-15% pentru şef de catedră; b) 15-20% pentru director de departament; c) 10-15% pentru secretarul ştiinţific al consiliului facultăţii; d) 15-20% pentru prodecan; e) 20-30% pentru decan; f) 20-25% pentru secretarul ştiinţific al senatului universitar; g) 25-30% pentru prorector; h) 35-45% pentru rector. (2)
Stabilirea cuantumului indemnizaţiilor īntre limitele prevăzute la
alin. (1) se face īn funcţie de specificul instituţiei de īnvăţămānt
superior, de numărul posturilor didactice şi de numărul studenţilor.
Criteriile de diferenţiere īntre instituţiile de īnvăţămānt superior,
precum şi īn interiorul acestora se stabilesc de Ministerul
Īnvăţămāntului. (3) Prin echivalare, pentru funcţiile din Ministerul Īnvăţămāntului se aplică īn mod corespunzător prevederile alin. (1). Art. 92.
- Preparatorii şi asistenţii universitari beneficiază de primă de
instalare o singură dată, la angajarea īn īnvăţămānt prin concurs, īn
primii 5 ani de la absolvirea studiilor. Cuantumul acestei prime se
stabileşte potrivit legii. Art. 93.
- (1) Personalul didactic poate fi salarizat şi prin plata cu ora sau
prin cumul. Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la
norma didactică prevăzută la art. 81 alin. (1)-(5) la nivelul postului,
cu respectarea drepturilor de vechime a persoanei īn cauză, la care se
adaugă şi sporurile cuvenite. Personalul didactic din īnvăţămāntul
superior beneficiază de prevederile art. 51 alin. (8). (2) Calculul salariului cuvenit pentru cumul se face, potrivit alin. (1), pe o durată de 10 luni din anul universitar. (3)
Cadrul didactic care efectuează ore din normele vacante trebuie să
īndeplinească condiţiile minimale cerute de prezentul statut pentru
activitatea respectivă. (4)
Personalul didactic din īnvăţămāntul de stat, precum şi cel al
instituţiilor de īnvăţămānt privat autorizate sau acreditate, poate
īndeplini cel mult două norme didactice, cu acordul conducerii unităţii
de īnvăţămānt unde este titular cu carnet de muncă. (5) Condiţiile pentru suplinire colegială se stabilesc īn Carta universitară. Art. 94.
- (1) Numărul posturilor pentru personalul didactic auxiliar se
stabileşte de senatul universitar, īn funcţie de bugetul şi specificul
instituţiei, al facultăţii, al specializării, al departamentului şi al
catedrei. Nomenclatorul general de funcţii didactice auxiliare din
īnvăţămāntul superior, precum şi nivelul studiilor cerute pentru aceste
funcţii se elaborează de Ministerul Īnvăţămāntului, īmpreună cu
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. (2)
Angajarea personalului didactic auxiliar se face prin concurs organizat
de catedră, de facultate sau de departament, potrivit legii. (3)
Sarcinile personalului didactic auxiliar sunt stabilite īn fişa
individuală a postului, aprobată, după caz, de decan, de directorul
departamentului sau de şeful catedrei, şi este anexă la contractul
individual de muncă. (4)
Criteriile de salarizare a personalului didactic auxiliar sunt
stabilite de Ministerul Īnvăţămāntului, cu consultarea sindicatelor
recunoscute pe plan naţional. Senatele universitare pot stabili salarii
diferenţiate, cu o creştere de pānă la 30% din salariul de bază
prevăzut pentru funcţia respectivă, īn funcţie de specificul
activităţii desfăşurate şi de calitatea acesteia, cu respectarea
contractului colectiv de muncă la nivel de instituţie. TITLUL IV Drepturile şi obligaţiile personalului didactic, de conducere, de īndrumare şi de control CAPITOLUL I Drepturile şi obligaţiile personalului didactic Art. 95.
- (1) Personalul didactic de la toate nivelurile īnvăţămāntului are
drepturi şi obligaţii care decurg din legislaţia īn vigoare, din
prezentul statut, din Carta universitară, precum şi din prevederile
contractului colectiv de muncă. (2)
Personalul didactic are obligaţii şi răspunderi de natură profesională,
materială şi morală, care garantează realizarea procesului
instructiv-educativ, conform legii. Art. 96. - Libertatea iniţiativei profesionale a personalului didactic se referă, īn principal, la: a)
conceperea activităţii profesionale şi realizarea obiectivelor
instructiv-educative ale disciplinelor de īnvăţămānt, prin metodologii
care respectă principiile psihopedagogice; b) utilizarea bazei materiale şi a resurselor īnvăţămāntului īn scopul realizării obligaţiilor profesionale; c) punerea īn practică a ideilor novatoare pentru modernizarea procesului de īnvăţămānt; d) organizarea, cu elevii sau cu studenţii, a unor activităţii extraşcolare cu scop educativ sau de cercetare ştiinţifică; e) colaborarea cu părinţii, prin lectorate, şi alte acţiuni colective cu caracter pedagogic; f)
īnfiinţarea īn unităţile şi īn instituţiile de īnvăţămānt a unor
laboratoare, ateliere, cabinete, cluburi, cercuri, cenacluri, formaţii
artistice şi sportive, publicaţii, conform legii şi Cartei
universitare; g)
evaluarea performanţelor la īnvăţătură ale elevilor sau ale studenţilor
īn baza unui sistem validat şi potrivit conştiinţei proprii; h)
participarea la viaţa şcolară şi universitară, īn toate compartimentele
care vizează organizarea şi desfăşurarea procesului de īnvăţămānt,
conform Cartei universitare, deontologiei profesionale şi, după caz,
contractului colectiv de muncă. Art. 97.
- (1) Cadrele didactice nu pot fi perturbate īn timpul desfăşurării
activităţii didactice de nici o autoritate şcolară sau publică. (2)
Īnregistrarea magnetică sau prin procedee echivalente a activităţii
didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce. (3)
Multiplicarea, sub orice formă, a īnregistrărilor activităţii didactice
de către elevi, studenţi sau de către alte persoane este permisă numai
cu acordul cadrului didactic respectiv. Art. 98.
- Īn spaţiile şcolare sau universitare, ori īn vecinătatea acestora,
cadrul didactic este protejat de către autorităţile responsabile cu
ordinea publică. Protecţia se asigură īmpotriva persoanei sau grupului
de persoane care aduce atingere demnităţii umane şi profesionale a
cadrului didactic sau care īmpiedică exercitarea drepturilor şi a
obligaţiilor sale. Protecţia este solicitată de persoana autorizată
prin regulamentul şcolar, respectiv, prin Carta universitară. Art. 99.
- (1) Personalul didactic este īncurajat să participe la viaţa socială
şi publică, īn beneficiul propriu, īn interesul īnvăţămāntului şi al
societăţii romāneşti. (2)
Personalul didactic are dreptul să facă parte din asociaţii şi
organizaţii sindicale, profesionale şi culturale, naţionale şi
internaţionale, precum şi din organizaţii politice legal constituite,
īn conformitate cu prevederile legii. (3)
Personalul didactic poate exprima liber opinii profesionale īn spaţiul
şcolar sau universitar şi poate īntreprinde acţiuni īn nume propriu īn
afara acestui spaţiu, dacă acestea nu afectează prestigiul
īnvăţămāntului şi demnitatea profesiei de educator. Art. 100. - Cadrele didactice au obligaţia morală să-şi acorde respect reciproc şi sprijin īn īndeplinirea obligaţiilor profesionale. Art. 101.
- (1) Cadrele didactice titulare, alese īn Parlament, numite īn Guvern
sau īndeplinind funcţii de specialitate specifice īn aparatul
Parlamentului, al Preşedinţiei, al Guvernului şi īn Ministerul
Īnvăţămāntului, precum şi cele alese de Parlament īn organismele
centrale ale statului au drept de rezervare a postului didactic sau a
catedrei pe perioada īn care īndeplinesc aceste funcţii. (2)
Prevederile alin. (1) se aplică şi cadrelor didactice titulare care
īndeplinesc funcţia de prefect, subprefect, preşedinte şi
vicepreşedinte al consiliului judeţean, primar, viceprimar, precum şi
cadrelor didactice trecute īn funcţii de conducere, de īndrumare şi de
control īn sistemul de īnvăţămānt, de cultură, de tineret şi sport. De
aceleaşi drepturi beneficiază şi personalul de conducere şi de
specialitate de la casa corpului didactic, precum şi cadrele didactice
titulare numite ca personal de conducere sau īn funcţii de specialitate
specifice la comisiile şi agenţiile din subordinea Preşedinţiei, a
Parlamentului sau a Guvernului. (3)
Liderii sindicatelor din īnvăţămānt au dreptul de rezervare a catedrei
sau a postului, conform Legii cu privire la sindicate şi contractului
colectiv de muncă la nivel de ramură. (4)
De prevederile alin. (1) beneficiază şi personalul didactic trimis īn
străinătate cu misiuni de stat, cel care lucrează īn organisme
internaţionale, precum şi īnsoţitorii acestora, dacă sunt cadre
didactice titulare. (5)
Personalului didactic titular, solicitat īn străinătate pentru predare,
cercetare, activitate artistică sau sportivă, pe bază de contract, ca
urmare a unor acorduri, convenţii guvernamentale, interuniversitare sau
īntre instituţii, ori trimis pentru specializare, i se rezervă postul
didactic sau catedra, pentru perioada respectivă. (6)
Perioada de rezervare a postului didactic sau a catedrei, īn condiţiile
prezentului articol, se consideră vechime la catedră. Art. 102.
- (1) Personalul didactic titular, care din proprie iniţiativă solicită
să se specializeze sau să participe la cercetare ştiinţifică īn ţară
sau īn străinătate, are dreptul la concedii fără plată. Durata totală a
acestora nu poate depăşi 3 ani īntr-un interval de 7 ani. Aprobările īn
aceste situaţii sunt de competenţa conducerii instituţiei de īnvăţămānt
superior sau, după caz, a inspectoratului şcolar, dacă se face dovada
activităţii respective. (2)
Personalul didactic titular poate beneficia de concediu fără plată pe
timp de un an şcolar sau universitar, o dată la 10 ani, cu aprobarea
instituţiei de īnvăţămānt superior sau, după caz, a inspectoratului
şcolar, cu rezervarea catedrei pe perioada respectivă. (3)
Personalul didactic, care se află īn situaţia prevăzută la alin. (1),
beneficiază de prevederile art. 101 alin. (6). Personalul didactic
aflat īn condiţiile alin. (2) nu beneficiază de prevederile art. 101
alin. (6), cu excepţia celui care a desfăşurat activităţi de īnvăţămānt
sau īn interesul īnvăţămāntului. Art. 103. - Cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a)
concediul anual cu plată, īn perioada vacanţelor şcolare, respectiv
universitare, cu o durată de cel puţin 62 de zile, exclusiv duminicile
şi sărbătorile legale; īn cazuri bine justificate, conducerea
instituţiei de īnvăţămānt poate īntrerupe concediul legal, persoanele
īn cauză urmānd a fi remunerate pentru munca depusă; normele
metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi
elaborate de Ministerul Īnvăţămāntului īmpreună cu sindicatele
recunoscute pe plan naţional; b)
perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru
didactic se stabilesc de către consiliul de administraţie sau senatul
universităţii şi de sindicatele de la nivelul unităţilor şcolare sau
universitare, īn funcţie de interesul īnvăţămāntului şi al celui īn
cauză; c)
12 luni de concediu plătit, la fiecare 7 ani de predare efectivă la
catedră, pentru conferenţiarii şi profesorii universitari care
finalizează cercetări, tratate, studii cuprinse īn programele de
cercetare ale instituţiilor de īnvăţămānt superior; eşalonarea
efectuării acestui concediu este aprobată de senatul unversitar; d)
6 luni de concediu plătit, o singură dată, pentru cadrele didactice
aflate la catedră, care redactează teza de doctorat sau lucrări īn
interesul īnvăţămāntului pe bază de contract de cercetare sau de
editare, cu aprobarea senatului universitar, respectiv a consiliului de
administraţie al inspectoratului şcolar; e)
neefectuarea concediului anual dă dreptul la efectuarea concediului
restant īn vacanţele anului şcolar sau universitar următor; f)
personalul de cercetare şi personalul didactic auxiliar din īnvăţămānt
beneficiază de concediu de odihnă stabilit prin lege, la care se adaugă
un supliment de pānă la 10 zile lucrătoare, īn funcţie de calitatea
activităţii desfăşurate; pentru personalul didactic auxiliar, acesta se
efectuează īn afara perioadelor de activitate didactică; g)
personalul didactic aflat īn situaţiile prevăzute la lit. c) şi d) nu
poate fi īncadrat īn activităţi de cumul sau plata cu ora. Art. 104.
- (1) Cadrele didactice titulare care funcţionează īn mediul rural şi
īşi stabilesc domiciliul īn localitatea respectivă pot beneficia, la
cerere, de 0,1-1 ha pămānt īn folosinţă. Acestora li se asigură
locuinţă de către administraţia locală pentru perioada de timp cāt
lucrează īn acea localitate. (2)
Personalul didactic titular, īn vārstă de pānă la 35 de ani, va fi
sprijinit, după caz, īn construirea locuinţei proprietate personală, īn
localitatea rurală unde este titular, cu acordarea de credite pe termen
lung, cu dobāndă minimă, īn condiţiile legii. (3)
Personalului didactic titular din mediul rural, care nu dispune de
locuinţă şi căruia nu i se poate oferi locuinţă corespunzătoare īn
localitatea unde are postul didactic, i se vor deconta de către
administraţia locală cheltuielile pe mijloacele de transport īn comun,
la şi de la locul de muncă. (4)
Instituţiile de īnvăţămānt superior pot asigura, integral sau parţial,
din surse proprii, transportul şi cazarea cadrelor didactice care
domiciliază īn alte localităţi. Art. 105.
- (1) Personalul din īnvăţămānt beneficiază de asistenţă medicală īn
cabinete medicale şi psihologice şcolare sau īn policlinici şi unităţi
spitaliceşti stabilite prin protocol īncheiat īntre Ministerul
Īnvăţămāntului şi Ministerul Sănătăţii. (2)
Personalul didactic şi didactic auxiliar din īnvăţămānt beneficiază de
o compensaţie de la bugetul asigurărilor sociale de 50% din valoarea
transportului, a cazării, a mesei şi a tratamentului īn bazele de
odihnă şi de tratament ale īnvăţămāntului şi ale sindicatelor, precum
şi īn alte spaţii contractate de Ministerul Muncii şi Protecţiei
Sociale. Contractele colective de muncă pot cuprinde compensări din
alte surse referitoare la cheltuielile menţionate anterior. Art. 106.
- (1) Personalul didactic are dreptul la īntreruperea activităţii
didactice, cu rezervarea postului sau a catedrei, pentru creşterea şi
īngrijirea copilului īn vārstă de pānă la 3 ani. De acest drept poate
beneficia numai unul dintre părinţi sau susţinătorii legali. (2)
Īn caz de deces al unui cadru didactic sau didactic auxiliar, cuantumul
ajutorului acordat celor īndreptăţiţi este de cinci salarii ale
persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale. Art. 107.
- (1) Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul de cercetare
integrat īn catedre, trimis de unitatea sau de instituţia de īnvăţămānt
la activităţi de perfecţionare sau la manifestări ştiinţifice,
beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul aflat īn
deplasare, precum şi de plata taxei de participare, īn limita
fondurilor bugetare alocate acestor activităţi şi din alte surse,
inclusiv din contracte de cercetare ştiinţifică sau sponsorizări. (2)
Personalul didactic şi personalul de cercetare integrat īn catedre
beneficiază, īn limita fondurilor alocate prin buget sau din fonduri
extrabugetare, inclusiv prin contractele de cercetare ştiinţifică sau
sponsorizări, de acoperirea integrală sau parţială a cheltuielilor de
deplasare şi de participare la manifestări ştiinţifice organizate īn
străinătate, cu aprobarea consiliului de administraţie al
inspectoratului şcolar, respectiv al biroului senatului universitar. (3)
Personalul prevăzut la alin. (1) şi (2) va īnainta instituţiei de
īnvăţămānt, respectiv unităţii, īn termenul prevăzut de regulament sau
de Carta universitară, propuneri de valorificare a rezultatelor
acţiunii pentru care a primit aprobarea de deplasare. (4)
Personalul didactic beneficiază de reducere cu 50%, pentru 6 călătorii
pe an dus-īntors, pe mijloacele de transport feroviar, pe liniile
interne. (5)
Personalul didactic care se deplasează īn condiţiile prevăzute la alin.
(1) şi (2) beneficiază de reducere cu 50% pe mijloacele de transport
interne. Art. 108.
- (1) Cadrele didactice şi copiii acestora īn vārstă de pānă la 14 ani,
care īnsoţesc preşcolari, elevi sau studenţi īn tabere şi excursii,
beneficiază de gratuitate privind transportul, cazarea şi masa, īn
condiţiile legii. (2)
Copiii personalului didactic sunt scutiţi de plata taxelor de īnscriere
la concursurile de admitere īn īnvăţămāntul superior şi beneficiază de
gratuitate la cazarea īn cămine şi internate. (3)
Unităţile şi instituţiile de īnvăţămānt, precum şi organizaţiile
profesionale şi sindicale ale cadrelor didactice beneficiază de
gratuitate pentru corespondenţa oficială şi expedierea de materiale
ştiinţifice şi metodice. CAPITOLUL II Drepturile şi obligaţiile personalului de conducere, de īndrumare şi de control din īnvăţămāntul preuniversitar Art. 109.
- (1) Directorul este conducătorul unităţii şcolare şi o reprezintă īn
relaţiile cu persoanele juridice şi fizice, inclusiv cu administraţia
şi comunitatea locală. (2) Directorul īşi desfăşoară activitatea sub īndrumarea şi controlul inspectoratului şcolar, faţă de care este subordonat. (3)
Directorul este preşedintele consiliului profesoral şi al consiliului
de administraţie, īn faţa cărora prezintă rapoarte trimestriale şi
anuale. (4)
Deciziile directorului se iau īn concordanţă cu hotărārile consiliului
profesoral şi cu cele ale consiliului de administraţie, potrivit
regulamentelor de funcţionare a acestor consilii şi Legii īnvăţămāntului nr. 84/1995. (5) Contractul managerial, deciziile directorului, precum şi rapoartele trimestriale şi anuale sunt publice. (6)
Directorul coordonează şi răspunde de īntreaga activitate de īnvăţămānt
şi, după caz, de activitatea unităţii subordonate, īn faţa consiliului
profesoral, a consiliului de administraţie şi a autorităţilor şcolare
supraordonate. (7)
Directorul proiectează şi coordonează activitatea de dezvoltare a
resurselor umane din unitatea şcolară respectivă şi, după caz, din
unităţile subordonate. (8)
Directorul coordonează utilizarea raţională şi eficientă a bazei
materiale şi financiare a unităţii, asigură dezvoltarea şi modernizarea
acesteia. (9)
Īn comunele şi oraşele mici, cu mai multe unităţi şcolare, directorul
uneia dintre acestea poate primi din partea inspectoratului şcolar
atribuţii de coordonare a unor activităţi din cadrul celorlalte şcoli. Art. 110.
- (1) Directorul adjunct īndeplineşte atribuţiile delegate de către
director pe perioade determinate sau pe cele stabilite prin
regulamentul de organizare şi de funcţionare a unităţii respective. (2)
Directorul adjunct īşi desfăşoară activitatea īn subordinea
directorului şi răspunde īn faţa acestuia, precum şi a consiliului
profesoral, a consiliului de administraţie şi a organelor de control,
pentru activitatea proprie, conform fişei postului. Art. 111.
- (1) Funcţia de inspecţie şcolară este asigurată de corpul
inspectorilor şcolari ai inspectoratului şcolar şi de cel al
Ministerului Īnvăţămāntului şi vizează: a) realizarea inspecţiei şcolare generale, pe obiective, şi a inspecţiei de specialitate; b) evaluarea procesului de īnvăţămānt, precum şi a activităţilor auxiliare şi extraşcolare; c) efectuarea analizei de diagnoză şi stabilirea prognozei resurselor umane şi materiale specifice; d) evaluarea activităţilor de perfecţionare a pregătirii de specialitate, metodice şi psihopedagogice; e) evaluarea īndeplinirii contractului de management al directorului unităţii şcolare. (2)
Constatările şi aprecierile inspecţiei şcolare īn unităţile de
īnvăţămānt se consemnează īn documente de inspecţie, potrivit
regulamentului de organizare şi funcţionare a inspecţiei şcoalare,
elaborat de Ministerul Īnvăţămāntului. Aceste documente se aduc la
cunoştinţă personalului didactic din unitatea respectivă. (3)
Procesele-verbale consemnate de inspectorii şcolari īn registrele unice
de inspecţie sunt considerate documente oficiale, cu toate consecinţele
prevăzute de lege. (4)
Inspecţia şcolară se finalizează, periodic, cu studii de diagnoză şi de
prognoză asupra stării īnvăţămāntului, cu concluzii şi propuneri pentru
executiv şi legislativ. (5)
Inspectorii şcolari īşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului
de inspecţie şcolară şi a normelor metodologice, potrivit conştiinţei
profesionale proprii. (6)
Drepturile inspectorilor de la inspectoratele şcolare şi din Ministerul
Īnvăţămāntului sunt cele stabilite īn titlul IV cap. I din prezenta
lege, precum şi cele care decurg din regulamentele proprii de
organizare şi funcţionare, conform legii. TITLUL V Distincţii şi premii Art. 112.
- (1) Personalul didactic titular cu rezultate excelente īn activitatea
didactică, educativă şi ştiinţifică poate primi decoraţii, ordine,
medalii, titluri, precum şi premii, potrivit legii. (2) Ordinele şi medaliile care pot fi conferite personalului didactic sunt: a)
Ordinul Spiru Haret, clasele Comandor, Cavaler şi Ofiţer; ordinul se
acordă personalului didactic din īnvăţămāntul preuniversitar; b)
Ordinul Alma Mater, clasele Comandor, Cavaler şi Ofiţer; ordinul se
acordă personalului didactic şi de cercetare din īnvăţămāntul superior;
c)
Medalia Membru de onoare al corpului didactic; medalia se acordă
cadrelor didactice pensionabile, cu activitate deosebită īn īnvăţămānt.
Art. 113.
- Īn afara distincţiilor prevăzute la art. 112, ministrul
īnvăţămāntului este autorizat să acorde personalului didactic şi de
cercetare din īnvăţămānt următoarele distincţii şi premii: a) Adresă de mulţumire publică; b)
Diploma Gheorghe Lazăr, clasele I, a II-a şi a III-a, cu acordarea unui
premiu de 20%, 15%, respectiv 10% din suma salariilor de bază primite
īn ultimele 12 luni; diploma se acordă personalului didactic din
īnvăţămāntul preuniversitar; c)
Diploma Titu Maiorescu, clasele I, a II-a şi a III-a, cu acordarea unui
premiu de 25%, 20%, respectiv 15% din suma salariilor de bază primite
īn ultimele 12 luni; diploma se acordă personalului didactic şi de
cercetare din īnvăţămāntul superior; d)
Diploma Alexandru Rosetti, clasele I, a II-a şi a III-a, cu acordarea
unui premiu de 25%, 20%, respectiv 15% din suma salariilor de bază
primite īn ultimele 12 luni; diploma se acordă bibliotecarilor din
īnvăţămāntul superior. e)
Diploma de excelenţă se acordă cadrelor didactice pensionate sau
pensionabile, cu activitate deosebită īn īnvăţămānt; diploma este
īnsoţită de un premiu de 20% din suma salariilor de bază primite īn
ultimele 12 luni. Art. 114.
- Distincţiile şi premiile prevăzute la art. 113 din prezenta lege se
acordă īn baza unui regulament aprobat de ministrul īnvăţămāntului. TITLUL VI Răspunderea disciplinară şi materială a personalului didactic, didactic auxiliar, a personalului de conducere, de īndrumare şi de control Art. 115.
- Personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, precum
şi cel de conducere, de īndrumare şi de control din īnvăţămānt răspund
disciplinar pentru īncălcarea īndatoririlor ce le revin potrivit
contractului individual de muncă, precum şi pentru īncălcarea normelor
de comportare care dăunează interesului īnvăţămāntului şi prestigiului
instituţiei. Art. 116. - Sancţiunile disciplinare, care se pot aplica personalului prevăzut la art. 115, īn raport cu gravitatea abaterilor, sunt: a) observaţie scrisă; b) avertisment; c)
diminuarea salariului de bază, cumulat, cānd este cazul, cu
indemnizaţia de conducere, de īndrumare şi de control, cu pānă la 15%,
pe o perioadă de 1-6 luni; d)
suspendarea, pe o perioadă de pānă la 3 ani, a dreptului de īnscriere
la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau
pentru obţinerea gradelor didactice ori a unei funcţii de conducere, de
īndrumare şi de control; e) destituirea din funcţia de conducere, de īndrumare şi de control din īnvăţămānt; f) desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Art. 117.
- (1) Īn unităţile īnvăţămāntului preuniversitar, propunerea de
sancţionare se face de către director sau de cel puţin 1/3 din numărul
total al membrilor consiliului de administraţie ori ai consiliului
profesoral. Acelaşi drept īl au şi organele ierarhic superioare. (2)
Pentru personalul de conducere, de īndrumare şi de control din
inspectoratele şcolare şi din unităţile din subordine, propunerea de
sancţionare se face de inspectorul şcolar general sau de cel puţin 1/3
din numărul total al membrilor consiliului de administraţie. Acelaşi
drept īl au şi organele ierarhic superioare. (3)
Pentru personalul din Ministerul Īnvăţămāntului prevăzut la art. 25
lit. b), precum şi pentru cel din unităţile direct subordonate,
propunerea de sancţionare se face, după caz, de către ministrul
īnvăţămāntului, secretarul de stat sau şeful ierarhic al persoanei īn
cauză. Art. 118.
- Īn instituţiile de īnvăţămānt superior, propunerea de sancţionare se
face de către şeful de catedră, directorul de departament sau de
unitatea de cercetare, de proiectare, microproducţie, de către decan
sau rector, ori de către cel puţin 1/3 din numărul total al membrilor
catedrei, ai departamentului ori ai structurilor de conducere. Art. 119.
- (1) Sancţiunea disciplinară se aplică numai după efectuarea
cercetării faptei sesizate īn scris, audierea celui īn cauză şi
verificarea susţinerilor făcute de acesta, īn apărare. (2)
Pentru cercetarea abaterilor săvārşite de personalul didactic prevăzut
la art. 115 se constituie comisii formate din 3-5 membri, dintre care
unul reprezintă organizaţia sindicală din care face parte persoana
aflată īn discuţie sau un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi
sunt cadre didactice care au funcţia didactică cel puţin egală cu a
celui care a săvārşit abaterea. Īn comisiile de cercetare a abaterilor
personalului didactic din īnvăţămāntul preuniversitar pot fi incluşi şi
inspectori şcolari. (3) Comisiile de cercetare sunt numite de: a) consiliul profesoral al unităţii respective, pentru īnvăţămāntul preuniversitar; b) consiliul facultăţii sau consiliul departamentului, pentru sancţiunile prevăzute la art. 116 lit. a) şi b); c) senatul universitar, pentru sancţiunile prevăzute la art. 116 lit. c)-f); d)
consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, pentru aparatul
propriu şi pentru conducerile unităţilor direct subordonate; e) ministrul īnvăţămāntului, pentru funcţiile prevăzute la art. 25 lit. b) şi pentru conducerile unităţilor direct subordonate. Art. 120.
- Īn cadrul cercetării abaterii prezumate se stabilesc faptele şi
urmările acestora, īmprejurările īn care au fost săvārşite, existenţa
sau inexistenţa vinovăţiei, precum şi orice alte date concludente.
Audierea celui cercetat şi verificarea apărării acestuia sunt
obligatorii. Refuzul celui cercetat de a se prezenta la audiere, deşi a
fost īnştiinţat īn scris cu minimum 48 de ore īnainte, precum şi de a
da declaraţii scrise se constată prin proces-verbal şi nu īmpiedică
finalizarea cercetării. Cadrul didactic cercetat are dreptul să
cunoască toate actele cercetării şi să-şi producă probe īn apărare. Art. 121.
- Normele privind componenţa, organizarea şi funcţionarea, precum şi
atribuţiile colegiului de disciplină de pe lāngă inspectoratul şcolar,
ale colegiului central de disciplină al Ministerului Īnvăţămāntului,
ale colegiului de onoare al instituţiei de īnvăţămānt superior şi ale
colegiului central de onoare al Ministerului Īnvăţămāntului se
stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului
īnvăţămāntului. Art. 122.
- (1) Cercetarea propunerii de sancţionare şi comunicarea deciziei se
fac īn termen de cel mult 30 de zile de la data constatării abaterii,
consemnată īn condica de inspecţii sau la registratura generală a
unităţii şcolare ori a instituţiei de īnvăţămānt superior, după caz.
Persoanei nevinovate i se comunică īn scris inexistenţa faptelor pentru
care a fost cercetată. (2)
Īn īnvăţămāntul preuniversitar, persoanele sancţionate au dreptul de a
contesta, īn termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la
colegiul de disciplină de pe lāngă inspectoratul şcolar, pentru
sancţiunile prevăzute la art. 116 lit. a)-c), şi la colegiul central de
disciplină al Ministerului Īnvăţămāntului, pentru sancţiunile prevăzute
la art. 116 lit. d)-f). (3)
Īn īnvăţămāntul superior, persoanele sancţionate au dreptul de a
contesta, īn termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă, la
colegiul de onoare al instituţiei, pentru sancţiunile prevăzute la art.
116 lit. a)-d), şi la colegiul central de onoare al Ministerului
Īnvăţămāntului, pentru sancţiunile prevăzute la art. 116 lit. e)-f). (4) Hotărārea acestor colegii se comunică persoanei īn cauză īn termen de 20 de zile de la sesizare. (5) Dreptul persoanei sancţionate de a se adresa instanţelor judecătoreşti este garantat. Art. 123.
- (1) Sancţiunea se stabileşte, pe baza raportului comisiei de
cercetare, de către autoritatea prevăzută la art. 119 alin. (3), care a
numit această comisie. (2)
Īn īnvăţămāntul preuniversitar, sancţiunile prevăzute la art. 116 lit.
a)-c) se comunică celui īn cauză, printr-o decizie scrisă, de către
directorul unităţii de īnvăţămānt, iar cele de la art. 116 lit. d)-f),
de către inspectorul şcolar general. (3)
Sancţiunile prevăzute la art. 116, aplicate personalului de conducere,
de īndrumare şi de control, se comunică acestuia de autoritatea care a
făcut numirea īn funcţie. (4)
Īn īnvăţămāntul superior, sancţiunile prevăzute la art. 116 se
comunică, īn scris, personalului didactic, personalului de cercetare şi
personalului didactic auxiliar din subordine, de către: a) şeful de catedră, pentru sancţiunea de la lit. a); b) decan sau director, pentru sancţiunile prevăzute la lit. a)-c); c) rector, pentru sancţiunile de la lit. a)-f). (5)
Pentru funcţiile de conducere eligibile din instituţiile de īnvăţămānt
superior se aplică, fără drept de contestaţie, prevederile art. 74
alin. (2) şi (3). Art. 124.
- Īn cazul īn care cel sancţionat nu a mai săvārşit abateri
disciplinare īn cursul unui an de la aplicarea sancţiunii,
īmbunătăţindu-şi activitatea şi comportamentul, autoritatea care a
aplicat sancţiunea prevăzută la art. 116 lit. a)-c) poate dispune
ridicarea şi radierea sancţiunii, făcāndu-se menţiunea corespunzătoare
īn statul personal de serviciu al celui īn cauză. Art. 125.
- Răspunderea materială a personalului didactic prevăzut la art. 115 se
stabileşte potrivit legislaţiei muncii. Decizia de imputare, precum şi
celelalte acte pentru recuperarea pagubelor şi a prejudiciilor se fac
de către conducerea unităţii sau a instituţiei cu personalitate
juridică al cărei salariat este cel īn cauză, īn afară de cazurile
cānd, prin lege, se dispune altfel. TITLUL VII Pensionarea personalului didactic Art. 126.
- (1) Personalul didactic beneficiază de pensie pentru munca depusă şi
limită de vārstă, de pensie pentru pierderea capacităţii de muncă, de
pensie suplimentară şi de alte drepturi de asigurări sociale, īn
condiţiile legii. (2) Membrii de familie pot beneficia, īn condiţiile legii, de pensie de urmaş. Art. 127. - (1) Personalul didactic poate fi pensionat numai la data īncheierii anului şcolar sau universitar. (2)
Pentru motive temeinice, pensionarea personalului didactic se poate
face şi īn timpul anului şcolar sau universitar, cu aprobarea
inspectoratului şcolar, respectiv a senatului universitar. (3)
Personalul didactic poate fi pensionat, la cerere, cu 3 ani īnainte de
limitele de vārstă prevăzute de legislaţia īn vigoare, dacă are o
vechime īn īnvăţămānt de cel puţin 25 de ani femeile, respectiv 30 de
ani bărbaţii. (4)
Cadrele didactice pensionate pot desfăşura activităţi didactice,
salarizate prin cumul sau prin plata cu ora, după īmplinirea vārstei de
pensionare. Art. 128.
- Personalul didactic din īnvăţămāntul preuniversitar de stat, cu
gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care dovedeşte
competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut ca titular īn
funcţia didactică pānă la 3 ani peste vārsta de pensionare la cerere,
cu avizul consiliului profesoral al unităţii de īnvăţămānt, exprimat īn
urma votului nominal deschis şi cu aprobarea anuală a inspectoratului
şcolar. Art. 129.
- (1) Profesorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlul
ştiinţific de doctor pot rămāne īn activitate pānă la vārsta de 65 de
ani. (2)
La īmplinirea vārstei de pensionare, profesorii universitari şi
conferenţiarii universitari cu titlul ştiinţific de doctor, cu
excepţiile prevăzute īn titlul VIII - Dispoziţii tranzitorii şi finale,
care dovedesc competenţă profesională deosebită, pot fi menţinuţi ca
titulari īn funcţia didactică, la cerere, cu acordul consiliului
facultăţii şi cu aprobarea anuală a senatului universitar, prin vot
nominal deschis, pānă la īmplinirea vārstei de 70 de ani. Art. 130.
- Personalul didactic care a desfăşurat activităţi didactice īn
condiţiile stabilite la art. 128 şi 129 beneficiază de o recalculare
suplimentară a pensiei, potrivit legii. TITLUL VIII Dispoziţii tranzitorii şi finale Art. 131.
- Personalului didactic titular īn īnvăţămānt i se rezervă postul īn
perioada īn care frecventează, la cursurile de zi, o formă de
īnvăţămānt postuniversitar. Art. 132.
- Maiştrii-instructori titulari īn īnvăţămānt, care au dobāndit
definitivarea īn īnvăţămānt, dar nu īndeplinesc condiţiile de studii
prevăzute la art. 7, pot să-şi păstreze postul numai dacă īn timp de 8
ani de la data intrării īn vigoare a prezentei legi īşi completează
studiile şi pregătirea prevăzută la art. 68 din Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995. Art. 133.
- Absolvenţii instituţiilor de īnvăţămānt universitar de lungă durată,
titulari īn īnvăţămāntul preuniversitar, care nu au promovat examenul
de licenţă sau echivalentul acestuia, pierd calitatea de titular, dacă
nu obţin diploma de licenţă. Aceştia, prin excepţie de la prevederile
art. 67 alin. (4) din Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995,
se pot prezenta la examenul de licenţă īn cel mult două sesiuni, īn
decurs de 3 ani de la intrarea īn vigoare a prezentei legi. Art. 134.
- Personalul didactic de la disciplina "Coregrafie", titular īn
īnvăţămāntul preuniversitar, care a dobāndit definitivarea īn
īnvăţămānt, poate fi menţinut īn funcţie fără a īndeplini condiţiile de
studii prevăzute la art. 7 din prezenta lege. Acesta este obligat să
parcurgă pregătirea prevăzută la art. 68 din Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995. Salarizarea acestui personal se face la nivelul studiilor absolvenţilor de colegiu. Art. 135. - Pentru instituţiile militare de īnvăţămānt, prevăzute īn cap. X din Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995, se prevăd următoarele: a) aplicarea prevederilor prezentei legi la specificul militar se face prin ordine, regulamente şi instrucţiuni proprii; b)
personalul didactic militar şi civil se constituie din personal
didactic prevăzut īn prezentul statut şi din corpul instructorilor
militari; c)
personalul didactic militar are drepturile şi īndatoririle care decurg
din prezenta lege şi din calitatea de cadru militar īn activitate; d)
funcţiile didactice pentru corpul instructorilor militari, condiţiile
care se cer pentru ocuparea acestora, normele didactice, competenţele
şi responsabilităţile se stabilesc prin instrucţiuni proprii; e)
conducerea instituţiilor de īnvăţămānt se realizează de către
comandanţi, care se numesc īn funcţii conform reglementărilor interne;
comandanţii instituţiilor de īnvăţămānt superior militar pot īndeplini
şi atribuţiile de rectori ai acestora; f)
perfecţionarea pregătirii personalului didactic se realizează conform
prevederilor prezentului statut şi reglementărilor specifice militare; g)
personalul didactic, inclusiv cel din corpul instructorilor militari,
poate obţine definitivarea īn īnvăţămānt şi gradele didactice, īn
condiţiile stabilite de prezenta lege. Art. 136.
- (1) Disciplina "Religie" poate fi predată numai de personal abilitat,
īn baza protocoalelor īncheiate īntre Ministerul Īnvăţămāntului şi
cultele religioase recunoscute oficial de stat. (2)
Personalul de cult, absolvent al īnvăţămāntului superior ori al
seminarului teologic, cu o vechime de cel puţin 5 ani īn profesie, care
predă īn īnvăţămāntul preuniversitar disciplina "Religie", este
salarizat la nivelul studiilor de profesor, respectiv de īnvăţător,
categoria personalului didactic definitiv, cu obligaţia ca īn termen de
3 ani de la intrarea īn vigoare a prezentei legi să promoveze examenul
de definitivare īn īnvăţămānt şi să parcurgă pregătirea prevăzută la
art. 68 din Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995. Art. 137.
- (1) Datele privind situaţia profesională a personalului didactic se
consemnează īntr-un stat personal de serviciu. Statul personal de
serviciu cuprinde date privind starea civilă, curriculum vitae,
evoluţia profesională şi evaluările periodice. Statul personal de
serviciu se actualizează, la solicitarea titularului sau a conducerii
instituţiei ori a unităţii respective. Accesul la statul personal de
serviciu este permis titularului şi conducătorului instituţiei sau al
unităţii de īnvăţămānt. Īn īnvăţămāntul preuniversitar, statul personal
de serviciu poate fi consultat şi de personalul de īndrumare şi de
control al inspectoratului şcolar şi al Ministerului Īnvăţămāntului. (2) Statul personal de serviciu se păstrează după cum urmează: a)
la inspectoratele şcolare, pentru inspectorii şcolari; la Ministerul
Īnvăţămāntului, pentru inspectorul şcolar general, pentru inspectorul
şcolar general adjunct, precum şi pentru personalul didactic de
īndrumare şi de control din minister; b) la inspectoratele şcolare, pentru directorii şi directorii adjuncţi ai unităţilor subordonate; c)
la unităţile de īnvăţămānt sau la unităţile de īnvăţămānt conexe,
pentru personalul didactic şi personalul didactic auxiliar din aceste
unităţi; d) la instituţiile de īnvăţămānt superior, pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din aceste instituţii. Art. 138.
- Personalul didactic angajat pe durată determinată beneficiază de
aceleaşi drepturi cu personalul didactic titular, corespunzător
perioadei lucrate. Art. 139.
- (1) Persoanele angajate īn īnvăţămānt, provenite din alte sectoare de
activitate, care fac dovada că au profesat īn specialitatea īnscrisă pe
diploma de studii şi care ocupă un post didactic īn această
specialitate, beneficiază de vechimea īn muncă, ca vechime recunoscută
īn īnvăţămānt, īn vederea stabilirii drepturilor salariale. (2)
Cetăţenilor romāni care au lucrat īn străinătate īn īnvăţămānt sau īn
cercetare li se echivalează integral vechimea īn īnvăţămānt. Includerea
perioadelor lucrate īn străinătate ca vechime īn muncă se va face
conform legislaţiei muncii īn vigoare. (3)
Pentru personalul didactic care a fost salarizat din alte sectoare de
activitate, reconstituirea vechimii īn īnvăţămānt se face pe baza
evidenţelor instituţiilor de īnvăţămānt unde a lucrat efectiv. Art. 140.
- Se recunosc ca vechime īn īnvăţămānt şi perioadele determinate de
legislaţia pensiilor, īn care personalul didactic, datorită unor cauze
pe care nu le putea īnlătura, precum boala, condamnări casate ulterior
sau alte situaţii, a fost īmpiedicat să desfăşoare acele activităţi
care se consideră vechime īn īnvăţămānt. Art. 141.
- (1) Profesorii universitari şi conferenţiarii universitari fără
titlul ştiinţific de doctor pot să-şi continue activitatea pe posturile
pe care le ocupă cel mult 6 ani de la intrarea īn vigoare a prezentei
legi, cu excepţiile prevăzute la titlul VIII - Dispoziţii tranzitorii
şi finale. (2)
Lectorii universitari/şefii de lucrări fără titlul ştiinţific de doctor
īşi păstrează postul pe care īl ocupă timp de 6 ani de la intrarea īn
vigoare a prezentei legi. Dacă īn acest interval nu obţin titlul de
doctor, pierd calitatea de titular. Art. 142.
- Sunt exceptate de la prevederile art. 55 alin. (2), art. 60 alin.
(6), art. 129 şi ale art. 141 specializările nominalizate prin ordin al
ministrului īnvăţămāntului, la care nu se organizează doctorat. Art. 143.
- Prin excepţie de la prevederile prezentei legi, pentru facultăţile
autorizate provizoriu, funcţiile de şef de catedră şi de prodecan pot
fi ocupate, temporar, şi de cadre didactice titulare, cu funcţia
didactică de lector universitar/şef de lucrări, avānd titlul ştiinţific
de doctor. Art. 144.
- Bibliotecarii cu un stagiu mai mic de 3 ani īn funcţie, care nu au
absolvit un curs īn domeniul biblioteconomiei, pentru menţinerea īn
funcţie sunt obligaţi ca, īn următorii 3 ani de la intrarea īn vigoare
a prezentei legi, să participe la un asemenea curs şi să promoveze
examenele de finalizare după o metodologie stabilită de Ministerul
Īnvăţămāntului. Art. 145.
- Personalul didactic pensionat din īnvăţămānt beneficiază de asistenţă
medicală şi de acces īn casele de odihnă şi īn bazele de tratament ale
cadrelor didactice. Art. 146.
- Īn măsura īn care prezentul statut nu dispune altfel, personalului
didactic i se aplică celelalte dispoziţii din legislaţia muncii. Art. 147. - (1) Prezenta lege intră īn vigoare la data de 1 septembrie 1997. (2) Pe aceeaşi dată, Legea nr. 6/1969
privind Statutul personalului didactic din Republica Socialistă
Romānia, publicată īn Buletinul Oficial nr. 33 din 15 martie 1969, cu
modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare
prezentei legi se abrogă. (3)
Īn termen de 6 luni de la publicarea prezentei legi īn Monitorul
Oficial al Romāniei, Ministerul Īnvăţămāntului va elabora normele
metodologice, regulamentele şi instrucţiunile ce decurg din aplicarea
legii, care, de asemenea, se vor publica īn Monitorul Oficial al
Romāniei. Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor īn şedinţa din 17 iunie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia Romāniei. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ANDREI IOAN CHILIMAN Această lege a fost adoptată de Senat īn şedinţa din 19 iunie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia Romāniei. p. PREŞEDINTELE SENATULUI MIRCEA IONESCU-QUINTUS Bucureşti, 12 iulie 1997. Nr. 128.
|
|
|
|
|
|