|
Informare -Comunicat FEN-7.04.2011 |
|
|
|
|
vineri, 08 aprilie 2011 |
|
Adresa nr.47/07.04.2011 Către, Organizațiile afiliate INFORMARE Ieri, 6 aprilie 2010, la sediul MECTS, a avut loc o nouă şedinţă a Comisiei de Dialog Social. Şedinţa a fost convocată în vederea rediscutării Proiectului Legii privind salarizarea în 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, ca urmare a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Reprezentantul FEN, preşedintele Constantin CIOSU, a susţinut punctul de vedere prezentat în şedinţa CDS din 31 martie a.c., în conformitate cu care singura modalitate corectă şi legală ar fi măsura administrativă de generalizare a hotărârilor judecătoreşti prin care se solicita aplicarea Legii nr.221/2008, începând cu data de 1 octombrie 2008 şi până în data de 31decembrie 2009. Pe cale de consecinţă, începând cu 1 ianuarie 2010, în conformitate cu Legea nr.330/2009, s-ar face reîncadrarea în baza prevederilor Legii nr.221, iar în 2011, în conformitate cu prevederile Legii nr.285/2010, încadrarea ar trebui făcută ţinându-se cont de salariul din octombrie 2010. În caz contrar, discriminarea salarială pe care MECTS doreşte să o elimine s-ar perpetua întrucât hotărârile judecătoreşti au decizii diferite, unele procese au fost pierdute iar alţi salariaţi nu au depus acţiuni în instanţă. De asemenea, dispoziţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu pot crea efecte decât pentru acţiunile aflate pe rol, cele care sunt suspendate sau se află la apel. Tot ieri, 6 aprilie, la sediul CNS CARTEL-ALFA, a avut loc o conferinţă de presă în care FEN a prezentat punctul de vedere pe care l-a susţinut în cadrul şedinţei CDS de la MECTS. Astăzi, 7 aprilie, la sediul CNS CARTEL-ALFA, a avut loc o întâlnire a preşedinţilor federaţiilor afiliate, în care s-au discutat propuneri de reorganizare a mişcării sindicale şi redefinirea rolului sindicatelor la toate nivele, în contextul în care actuala guvernare intenţionează să diminueze rolul mişcării sindicale prin hotărârea de asumare a Codului Dialogului Social. Constantin Ciosu
|