|
Scrisoare catre MECI-domnului ministru D Funeriu |
|
|
|
|
joi, 14 ianuarie 2010 |
|
Adresa nr.09/14.01.2010 Către, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului În atenţia, Domnului Daniel FuneriuMinistru Federaţia Educaţiei Naţionale solicită Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului elaborarea unui proiect de ordonanţă de urgenţă care să prevadă măsuri pentru diminuarea consecinţelor reducerii celor 15.000 de posturi din învăţământ care va duce implicit şi la disponibilizări de personal. FEN cere ca angajaţii din învăţământ care vor fi concediaţi să primească salarii compensatorii precum şi venituri garantate la nivelul salariului mediu net pe economie pentru cel puţin doi ani deoarece măsura Executivului se încadrează clar în ceea ce se numeşte „disponibilizare colectivă”. Întrucât salariaţii din învăţământ care îşi vor pierde posturile s-au specializat numai în acest domeniu va fi greu pentru ei să-şi găsească un alt loc de muncă. Considerăm că o perioadă de doi ani asigură timpul necesar pentru o posibilă reconversie profesională. Executivul are o obligaţie morală faţă de disponibilizaţi care trebuie trataţi ca şi ceilalţi angajaţi ai statului ce beneficiază de aceste măsuri de protecţie socială, cu atât mai mult cu cât în foarte multe cazuri şi al doilea susţinător al familiei lucrează în acelaşi domeniu. În condiţiile în care angajaţii din educaţie nu vor primi prin similitudine cu ceilalţi angajaţi ai statului, care urmează să fie disponibilizaţi, aceleaşi drepturi, avertizăm Guvernul că mişcările de protest suspendate pot fi reluate în orice moment. FEN vă solicită să propuneţi Guvernului o astfel de reglementare pe care să o putem discuta la următoarea şedinţă a Comisiei de Dialog Social. În condiţiile în care nu veţi da curs cererii noastre, nu vom mai participa la luarea deciziilor privind aplicarea OUG 114/2009. Constantin CIOSU Secretar general
|